Decesul unei persoane trebuie declarat în 30 de zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPITVBL

Decesul unei persoane trebuie declarat în 30 de zile

Administrație 15 Aprilie 2010 / 00:00 705 accesări

Conducerea Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa atrage atenţia asupra faptului că întârzierea declarării certificatelor de deces de către rude pentru cei care beneficiază de scutiri la plata impozitelor şi taxelor locale generează majorări substanţiale. Directorul executiv al SPITVBL, Virginia Ştefănică, a declarat că decesul unei persoane care deţine în proprietate bunuri pentru care se plătesc impozite ar trebui declarat în maximum 30 de zile. „Instituţia noastră colaborează cu Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, având acces la astfel de informaţii. După un astfel de eveniment, prelucrăm în baza de date decesul. Un caz mai special este acela în care cel care a decedat beneficia de scutiri la plata impozitelor şi taxelor locale. Astfel, după ce am operat decesul, impozitele şi taxele locale sunt operate, scutirea se ridică, iar moştenitorii se trezesc că au de plătit sume mari atunci când vin să anunţe schimbarea proprietarului“, a declarat Ştefănică. Aceasta a mai spus că dacă decesul ar fi declarat la timp, obligaţiile către bugetul local ar fi mai mici, scăzându-se şi taxa de habitat pe care orice locuitor al oraşului o plăteşte, taxă care nu poate fi oprită de la operare decât în cazul unei declaraţii în acest sens.

Taguri articol


12