Indiferenţa guvernanţilor vizavi de grava situaţie în care se regăseşte de ceva timp Sănătatea nu face altceva decât să ducă la disperare întreg personalul medical. După ce, în urmă cu două zile, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România au tras un important semnal de alarmă legat, în principal, de exodul „uriaş” al cadrelor medicale, ieri au reacţionat şi reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere Dr. Ioan Cantacuzino. „Noi ştim că mulţi dintre decidenţi se tratează în străinătate şi că cei ce se internează în România o fac doar după ce folosesc firul scurt cu direcţiile spitalelor. Din fericire, nu despre acest gen de pacienţi dorim să vă vorbim: aceştia sunt, ca să zicem aşa, rezolvaţi”, aşa îşi încep scrioarea de nemulţumire sindicaliştii. Ei doresc să atragă atenţia asupra majorităţii alegătorilor, care nu au nici cum să plece să se trateze în străinătate şi n-au acces nici la firul scurt la care răspund direcţiile spitalelor. „Aceşti pacienţi sosesc la camerele de gardă fără avertisment, aşa cum este normal, de altfel, unde întâlnesc echipe incomplete de medici şi unde sunt investigaţi, de cele mai multe ori, cu echipamente care nu respectă standardele elementare ale anului 2011”, subliniază sindicaliştii. Ei transmit guvernanţilor că medicina se practică numai cu medici şi că, în aceste condiţii, decizia de a NU debloca posturile din sistemul sanitar nu este altceva decât o invitaţie adresată tuturor categoriilor de medici de a părăsi ţara. „Menţionăm că, prin atitudinea dumneavoastră, nu numai că privaţi pacienţii români de investigaţiile şi tratamentele necesare în ţara lor, dar, totodată, nu faceţi altceva decât să risipiţi investiţiile prin care Universităţile şi Facultăţile noastre de Medicină au „produs” personal medical cu înaltă calificare. În context, beneficiarii acestor investiţii sunt spitalele occidentale, la care tot mai mulţi români fac apel, dar bănuim că nu aceasta a fost politica de sănătate pe care aţi avut-o în vedere când aţi luat hotărârea nefastă de a bloca posturile din sistemul sanitar”, mai atrag atenţia guvernanţilor sindicaliştii. Ei mai spun că medicii sunt conştienţi că sunt prea puţini pentru a conta în calculele electorale. „Vă mai atragem atenţia că medicii n-au făcut nici greve, nici demonstraţii de protest, aşa cum au făcut-o colegii lor din Franţa şi Germania, de pildă. Dacă vă întrebaţi vreodată de ce n-au făcut-o, ar trebui doar să solicitaţi ministerului de resort să vă informeze asupra numărului certificatelor de conformitate pentru practica în străinătate. Vă atragem atenţia că doar aşa veţi putea să constataţi efectele politicii dumneavoastră, echivalentă conform celei mai elementare aritmetici, cu stoparea accesului la sănătate a pacientului român”, se mai arată în scrisoarea lor. În final, ei mai atrag atenţia asupra consecinţelor sociale determinate de demersul lor. „Acestea au corespondenţe istorice cu care, suntem absolut convinşi, un Profesor de Drept Constituţional nu poate decât să fie prea bine familiarizat”.