Propunerea liberalilor privind retragerea trupelor din Irak a zdruncinat din temelii Alianţa PNL-PD. În mod cert, imaginea acestei alianţe va avea de suferit, pentru că oamenii nu sînt de acord cu lupta dintre cele două Palate care pune în pericol stabilitatea ţării. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, apreciază că actuala criză politică din cadrul Alianţei DA nu se va termina odată cu decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de respingere a propunerii liberale privind retragerea trupelor româneşti din Irak. Liderul social-democrat a declarat, sîmbătă, că “premierul va continua să îşi apere punctul de vedere şi va exista o contrareacţie din partea preşedintelui şi a celorlalţi parteneri din Coaliţia de guvernare”: „Lucrul cel mai trist este că se demonstrează că politicienii români din Alianţă şi din actuala structură de putere nu au nici un Dumnezeu, nici o remuşcare sau reţinere să folosească interesul naţional şi o temă de politică externă într-un scop politic îngust, cu iz preelectoral". Pentru Geoană este evident că un astfel de gest îl descalifică pe Tăriceanu: "El poate ca lider politic să facă un calcul politic vizavi de interesele românilor, dar ca prim-ministru al României nu are voie să se joace cu obligaţiile internaţionale şi cu regulile democratice de formulare a unor astfel de decizii în statul român”. Geoană a apreciat că se confirmă inevitabilul sfîrşit al Alianţei PNL-PD, al cărei echilibru firav este menţinut doar de raportul Comisiei Europene din septembrie: „De îndată ce vom avea un răspuns, sper favorabil, al Europei, zeii războiului vor urca pe scena politicii româneşti”.