După mai bine de trei ani şi jumătate de la o tragedie rutieră care a avut loc în apropierea localităţii constănţene Saligny şi în urma căreia şi-au pierdut viaţa patru persoane, şoferul considerat vinovat de producerea accidentului şi patronul său au fost condamnaţi de Judecătoria Medgidia. Acuzaţi de ucidere din culpă, Marian Crăciun, de 40 de ani, singurul supravieţuitor al carnagiului rutier, a primit un an şi jumătate de închisoare cu executare, iar şeful lui, Neluş Bucur, administratorul SC Adynelius SRL Medgidia, a primit doi ani de detenţie. Magistraţii au condamnat şi firma căreia îi aparţinea camionul condus de Crăciun în momentul accidentului. SC Adynelius SRL Medgidia a primit 5.000 de lei amendă penală şi, în premieră, instanţa a decis ca, timp de trei luni, sentinţa să fie publicată pe două site-uri de transport auto, pentru ca opinia publică să afle că firma din Medgidia se face vinovată de ucidere din culpă. Prin aceeaşi decizie judecătorească, SC Omniasig Vienna Insurance Group SA este obligată să le plătească tuturor rudelor victimelor 900.000 de lei şi 160.000 de euro daune morale şi 33.741,91 de lei daune materiale. Sentinţa nu este definitivă.
STRIVIŢI DE MASTODONT Potrivit anchetatorilor, tragedia a avut loc pe 24 aprilie 2009, la kilometrul 7 al Drumului Naţional 22C (Constanţa - Cernavodă). Oamenii legii au stabilit că Marian Crăciun se afla la volanul unui autotren încărcat cu nisip şi se deplasa dinspre Cernavodă către Medgidia. La un moment dat, pneul din stânga faţă a explodat, iar şoferul a pierdut controlul direcţiei. În secundele următoare, tirul a intrat pe contrasens, a acroşat un Logan, înmatriculat CT 12 HRM, iar apoi s-a răsturnat peste un microbuz ce transporta călători pe ruta Constanţa - Bucureşti şi care rula în spatele Loganului. În urma impactului, şoferul microbuzului, Constantin Bălan, de 45 de ani, din Satu Nou, şi pasagerii Marian Ionescu, de 21 de ani, Sevghin Curtseit, de 44 de ani, din Medgidia, şi Cătălina Avram, de 33 de ani, din Constanţa, au murit pe loc, striviţi sub greutatea mastodontului care s-a prăbuşit peste ei, rămânând cu roţile în sus. La locul tragediei au sosit, în scurt timp, trei echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare al Detaşamentului Cernavodă şi o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. În condiţiile în care existau scurgeri de combustibil din rezervoarele ambelor maşini, pompierii au intervenit pentru a preveni producerea unei explozii. În zonă au mai ajuns şase ambulanţe, dar şi mai multe echipaje de poliţie de la Cernavodă, Medgidia şi Constanţa.
DEFECŢIUNE TEHNICĂ Autotrenul a fost ridicat de pe microbuz cu ajutorul a două macarale. La testarea şoferului autotrenului cu aparatul Drager, poliţiştii au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Ancheta a fost preluată de procurorii criminalişti, care au dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a afla motivul exploziei pneului tirului. Specialiştii au stabilit că acesta era foarte uzat şi ar fi trebuit înlocuit înainte ca autotrenul să plece la drum. La finalul urmăririi penale, procurorii i-au trimis în judecată pe şoferul care a condus pe drumurile publice mastodontul ucigaş, dar şi pe şeful lui, care a permis ca tirul să iasă pe străzi, deşi ştia că acesta are defecţiuni tehnice.