Decizie istorică pentru femeile din Arabia Saudită! Ce au dreptul să facă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Decizie istorică pentru femeile din Arabia Saudită! Ce au dreptul să facă

Externe 27 Septembrie 2017 / 16:35 1558 accesări

În Arabia Saudită, singura țară din lume care le interzicea femeilor să conducă, s-a luat o decizie istorică! Regele Salman a dat ordin pentru "a se elibera permise în egalămăsură pentru bărbați și femei", se menționează în decretul publicat marți seară de agenția oficială SPA. Măsura urmează să intre în vigoare cu începere din iunie 2018 în acest regat ultraconservator din Peninsula Arabică. În cadrul unui ambițios plan de reforme economice și sociale la orizontul anilor 2030 pentru a limita dependența sa de petrol, Riadul pare să relaxeze unele restricții impuse femeilor și încearcă prudent să promoveze forme de divertisment, în pofida opoziției ultraconservatorilor, într-o țară unde jumătate din populație are sub 25 de ani.

Pe lângă interdicția de a conduce autovehicule, femeile din Arabia Saudită sunt supuse tutelei unui bărbat din familia lor - în general tatăl, soțul sau fratele - pentru a face studii sau a călători. Interdicția de a conduce impusă femeilor era viu criticată de organizațiile pentru apărarea drepturilor omului. Înainte de abolirea acesteia, suveranul saudit "a cântărit inconvenientele și avantajele interdicției", a precizat decretul.

În opinia sa, "majoritatea marilor ulemale (doctori ai credinței) sunt în favoarea unei măsuri care să le permită femeilor să conducă", marcând astfel o relaxare, pentru că aceștia din urmă s-au opus cu fermitate în trecut. Numeroase femei din elita saudită care pot conduce la Londra sau Dubai, însă nu la Riad, au încercat să treacă peste această interdicție în Arabia Saudită, dar au fost sistematic arestate. Autoritățile nu le-au trimis în fața justiției pe acestea, dar au pretins de fiecare dată ca ele să semneze documente garantând că nu vor recidiva. Militantele susțin că tradiția și obiceiurile se află la originea interdicției, care nu se bazează pe niciun text islamic sau o decizie a justiției. Decizia de a ridica interdicția impusă femeilor de a se urca la volan a venit după ce ele au primit autorizația să sărbătorească sâmbătă ziua națională pe un stadion, o premieră pentru această țară. Această relaxare este un "semnal "foarte pozitiv" și "un mare pas în direcția bună", a declarat marți Departamentul de Stat de la Washington.



12