Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, ieri, de înfiinţarea unei subcomisii parlamentare ce va monitoriza deciziile CEDO în privinţa României. Potrivit hotărârii Comisiei Juridice înaintate Biroului Permanent al Camerei, subcomisia “va informa Comisia Juridică asupra activităţii rezultatelor sale şi va prezenta anual, sau ori de căte ori se consideră necesar, Biroului Permanent şi, la hotărârea acestuia, plenului Camerei Deputaţilor, un raport privind executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care aceasta a stabilit încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către statul român”. Subcomisia este alcătuită din şapte deputaţi, doi de la PSD, doi de la PDL şi câte unul de la PNL, UDMR şi minorităţi. Preşedintele acestei subcomisii este social democratul Tudor Panţîru.