În ciuda faptului că, cel puţin la nivel declarativ, România este un stat democratic, deciziile executorii ale instanţelor de judecată nu înseamnă nimic pentru guvernanţii. După ce au apelat la instanţe pentru a-şi recupera drepturile salariale anulate sau neplătite de Executiv şi au obţinut câştig de cauză, cadrele didactice din întreaga ţară au aflat că statul îşi va plăti datoriile către bugetari abia din 2012, potrivit unei ordonanţe de urgenţă emisă de Guvern. În judeţul Constanţa, la mijlocul lunii noiembrie, profesorii au obţinut un prim succes în lupta cu guvernanţii. Tribunalul Constanţa a admis o primă acţiune a Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) Constanţa, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care a contestat diminuarea cu 25% a indemnizaţiei de concediu, pentru perioada 2009-2010. „Sentinţa se referă la salariaţii care au intrat în concediu de odihnă înainte de 3 iulie 2010, data intrării în vigoare a Legii privind reducerile veniturilor cu 25%. Este o acţiune iniţiată în octombrie, în numele membrilor de sindicat din cadrul Şcolii Generale „Dan Barbilian” Constanţa”, a declarat, pe 17 noiembrie, consilierul juridic al SLSIP, Emilian Avrămescu. El preciza, la acea dată, că, pe 15 noiembrie, magistraţii constănţeni au dat o sentinţă definitivă şi executorie prin care au dat câştig de cauză cadrelor didactice. „Decizia este atacabilă cu recurs, dar asta nu suspendă executarea ei”, a adăugat Emilian Avrămescu. Potrivit hotărârii Consiliului director şi a Conferinţei Judeţene ale SLSIP Constanţa, vor urma acţiuni similare împotriva altor unităţi de învăţământ din judeţ care au aplicat ilegal reducerea indemnizaţiei de concediu. „Cred că, prin aceste decizii, instanţele de judecată doresc să arate Guvernului Boc nedreptatea hotărârilor luate şi care este urmarea acestora”, declara, la acea dată, liderul SLSIP, prof. Ioana Purcărea.