Persoanele fizice trebuie să depună declarațiile privind veniturile impozabile până astăzi, 26 mai, la organul fiscal de domiciliu sau la organul fiscal de sursă a venitului, amenzile pentru întârzierea depunerii declarațiilor fiind cuprinse între 50 și 500 lei, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice. Declarațiile privind veniturile impozabile trebuie depuse de persoanele fizice care, în 2013, au obținut venituri din România pentru care trebuie făcută regularizarea impozitului datorat/plătit/reținut, care au realizat venituri din străinătate și/ sau în anul 2014 obțin venituri din activități agricole. Potrivit MFP, deținătorii de certificat digital calificat, care au obținut dreptul de utilizare a serviciului "Depunere declarații online" pot depune electronic (online) formularul 200 "Declarație privind veniturile realizate din România".