Declarant vamal acuzat de trafic de influenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Declarant vamal acuzat de trafic de influenţă

Eveniment 18 Ianuarie 2012 / 00:00 769 accesări

O constănţeancă de 46 ani a fost prinsă în flagrant în timp ce primea 800 de lei şpagă de la un bărbat din Tulcea. Acţiunea a fost pusă la cale de Serviciul Poliţiei Transporturi Maritime (SPTM), în colaborare cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Conform anchetatorilor, flagrantul avut loc luni după-amiază, în jurul orei 14.50, în Portul Constanţa, în apropierea societăţii comerciale la care femeia era angajată în funcţia de declarant vamal. Oamenii legii spun că Simona Olteanu i-a cerut denunţătorului suma de 800 de lei pentru facilitarea obţinerii liberului de vamă fără efectuarea controlului fizic al unui container sosit din Spania. Din cercetări a reieşit că tulceanul a revenit în România după ce a locuit în Spania timp de 15 ani, bunurile personale fiind trimise într-un container. Simona Olteanu i-a spus bărbatului că, în schimbul banilor, intervine pe lângă şefii ei şi îl ajută să intre imediat în posesia lucrurilor din container. Denunţătorul le-a povestit procurorilor că vameşii i-au adus la cunoştinţă că ei nu lucrează în weekend, iar dacă vrea să îşi primească marfa până luni, trebuie să „cotizeze” serios.

ACUZAŢIE NEGATĂ Tulceanul a formulat un denunţ la SPTM, care a organizat flagrantul, cele 16 bancnote de 50 de lei primite de declarantul vamal fiind marcate cu substanţă fluorescentă. Simona Olteanu a fost dusă la Parchet pentru audieri. Cu toate că a fost pusă în faţa dovezilor, ea a negat comiterea infracţiunii de care este acuzată. Procurorii au acuzat-o pe Simona Olteanu de trafic de influenţă şi o cercetează în stare de libertate cu interdicţia de a părăsi ţara. Anchetatorii susţin că gestul denunţătorului de a „turna” un angajat al vamei nu i-a rezolvat problema întrucât nici până în prezent nu şi-a recuperat bunurile reţinute în vamă. Oamenii legii spun că tulceanul va trebui să aştepte un timp până când vameşii vor efectua controlul fizic al containerului. Abia după îndeplinirea tuturor formalităţilor legale bărbatul îşi va recupera bunurile personale adunate timp de 15 ani, cât a locuit în Spania.



12