Declararea situaţiei de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Declararea situaţiei de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial

Justiție 10 Ianuarie 2009 / 00:00 531 accesări

Premierul Boc a semnat decizia prin care, din 8 ianuarie, a fost declarată situaţia de urgenţă pentru asigurarea aprovizionării cu gaze naturale, procedură care permite autorităţilor să negocieze direct cu furnizorii achiziţia de combustibili, după ce Rusia a sistat exportul de gaze către România. Operatorii economici din domeniul gazelor naturale se vor încadra în limita consumului stabilit de către comisia de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale. Decizia privind declararea situaţiei de urgenţă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Potrivit prevederilor legale, situaţiile de urgenţă sînt definite ca „situaţii imprevizibile care pot conduce, la nivel naţional, la dezechilibre între cererea şi oferta de gaze naturale de pe piaţa internă, determinate de cel puţin una din următoarele condiţii: diminuarea majoră a aprovizionării cu mai mult de 20% a cantităţilor de gaze naturale importate, diminuarea majoră a aprovizionării cu mai mult de 20% a cantităţilor de gaze naturale din producţia internă, cauzată de accidente, apariţia unor temperaturi extrem de joase la nivelul întregii ţări sau în zone însemnate ale ţării, pe perioade îndelungate de timp care conduc la un consum excesiv de gaze naturale”. Livrările de gaze ruseşti către România au fost sistate în totalitate miercuri, după ce furnizarea a fost întreruptă în jurul orei 09:00 şi la staţia de la Medieşul Aurit (judeţul Satul Mare). Marţi dimineaţă, fuseseră oprite livrările prin staţia Isaccea 2 (judeţul Tulcea). În ţară intrau zilnic 4,7 milioane metri cubi de gaze prin Isaccea şi 2,5 milioane metri cubi prin Medieşul Aurit.

Taguri articol


12