Statul român este preocupat să încaseze cît mai mulţi bani la bugetul central şi inventează tot soiul de taxe noi, în timp ce românii se perfecţionează în eludarea legii. Pentru a justifica nivelul mare de colectare, politicienii neamului arată cu degetul către UE unde taxele respective funcţionează. Numai că realităţile nu sînt aceleaşi, iar cîştigurile nici nu intră în discuţie pentru că nu se poate face o raportare la costurile din România unde salariul minim este de o sută de euro şi cele din ţările avansate unde cîştigurile salariale depăşesc 2.000 de euro. De asemenea, legislaţia din România este incompletă şi de multe ori ambiguă. De exemplu, pentru nedeclararea valorii reale a tranzacţiei în contractul de vînzare-cumpărare al unui imobil, teren sau construcţie, nu sînt prevăzute în mod expres amenzi. Amenzile ce pot fi aplicate sînt cele de natură administrativă, ca penalităţi de întîrziere la plata impozitului, după calcularea valorii reale a transferului dreptului de proprietate asupra careia se aplică impozitarea. Ce înseamnă valoare “reală” este discutabil. În cazul transferului unor proprietăţi către rude, fii, legiuitorul te obligă să nu încasezi mai puţin de o anumită sumă, deşi de regulă părinţii cînd transferă copiilor anumite proprietăţi solicită o sumă simbolică. Nedeclararea sumei reale cu care a fost tranzacţionat imobilul sau terenul reprezintă însă evaziune fiscală. Potrivit Legii nr. 241/2005 pentru combaterea evaziunii fiscale, nedeclararea valorii reale reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la doi ani la opt ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta este săvîrşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Legea mai prevede, pentru cazurile în care părţile implicate stabilesc printr-un act secret un preţ mai mare decît cel declarat, anularea operaţiunii de vînzare cumpărare. Acest aspect însă este greu de demonstrat dacă nu există un autodenunţ sau dacă una dintre părţi nu prezintă organelor fiscale înţelegerea secretă în formă scrisă.