“Declaraţia anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică” se depune pînă pe 16 martie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Declaraţia anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică” se depune pînă pe 16 martie

Economie 12 Martie 2009 / 00:00 512 accesări

Asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice sau între persoane fizice şi persoane juridice române cu statut de microîntreprindere trebuie să depună “Declaraţia anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică” (formularul 204) pînă la data de 16 martie 2009. Declaraţia se depune de către asociatul desemnat prin contractul de asociere să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asocierii faţă de autorităţile publice, fie direct la registratura organului fiscal (Administraţiile Finanţelor Publice municipale, orăşeneşti sau comunale) unde este înregistrată asociaţia, fie prin scrisoare recomandată. Declaraţia se depune pentru veniturile din activităţi independente, inclusiv din activităţi adiacente sau din activităţi agricole. Asocierile care realizează mai multe categorii de venit depun cîte o declaraţie pentru fiecare categorie de venit în parte. Formularul 204 precum şi instrucţiunile de completare ale acestuia se pot obţine în mod gratuit de la unităţile fiscale teritoriale sau pot fi descărcate de pe website-ul ANAF: www.anaf.ro/asistenta contribuabili/toate formularele cu explicaţii. Nerespectarea termenului de depunere a “Declaraţiei anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică”, formularul 204, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei, la 1.000 lei.



12