Declaraţie a Legislativului privind provincia Kosovo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Declaraţie a Legislativului privind provincia Kosovo

Politică 21 Decembrie 2007 / 00:00 547 accesări

Parlamentul a adoptat ieri o declaraţie potrivit căreia este în favoarea continuării demersurilor pentru găsirea unei soluţii negociate în privinţa provinciei Kosovo. Potrivit declaraţiei adoptate de parlamentari cu 239 voturi \"pentru\" şi 7 abţineri, Legislativul „recomandă autorităţilor române să adopte o poziţie coerentă şi unitară faţă de o eventuală declarare a independenţei provinciei Kosovo, care să reflecte interesele de stabilitate în regiune şi interesul naţional al României şi să aibă în vedere precedentul la nivel regional şi internaţional, precum şi responsabilitatea asumată de România, ca stat membru al UE şi NATO”. De asemenea, Parlamentul propune organizarea unui summit al UE destinat armonizăriii poziţiilor din cadrul comunităţii europene privind statutul provinciei Kosovo, integrarea euroatlantică a statelor din Balcanii de Vest şi sistemul regional de securitate în perspectiva summitului NATO de la Bucureşti. Senatorii şi deputaţii s-au declarat în favoarea continuării demersurilor pentru găsirea unei soluţii negociate, formalizate printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU. Textul declaraţiei prezentat de senatorul PSD Mircea Geoană, preşedinte al Comisiei de politică externă, a suscitat dezbateri în Parlament. Geoană s-a referit la eventualitatea, evocată şi în cadrul Consiliului European de la Lisabona, trimiterii unei forţe de interpunere în Kosovo, dacă provinicia îşi va declara independenţa: \"Consiliul European de la Lisabona a aprobat demararea procedurilor de constituire a unei forţe a UE de interpunere în provinicia Kosovo în eventualitatea declarării independenţei. PSD crede că o eventuală participare a României la forţa de interpunere, care a fost calibrată la circa 1800 de persoane, inclusiv cu acordul României, trebuie să fie făcută exclusiv pe baza dreptului internaţional şi obligatoriu pe baza unei aprobării a Parlamentului României\". Geoană a arătat că o eventuală inplicare a ţării noastre într-o acţiune în Kosovo trebuie să ţină cont de decizia Parlamentului României şi de sensibilitatea cetăţenilor la acest subiect. Senatorul PNL Adrian Cioroianu, ministru de Externe, a precizat că pe baza datelor existente în acest moment, date care se pot schimba la un moment dat, poziţia României este că nu recunoaşte o eventuală declarare a independenţei, fie unilaterală, fie controlată, a provinciei Kosovo.



12