Declaraţii belicoase

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Declaraţii belicoase

Eveniment 17 Mai 2011 / 00:00 764 accesări

Convenţia PDL s-a încheiat fără ecouri răsunătoare, fără reformă, fără schimbări majore. În urmă au rămas comentariile şi nemulţumirile unora şi altora. Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a scris pe pagina sa de Facebook că s-a săturat să audă că Theodor Paleologu a fost “simpatic” în discursul său, comentând sarcastic: “A fost pe dracu’. Dacă voiam glume din partea unui candidat-glumă, îl luam pe Garcea”. El spune că măcar în felul acesta s-ar fi ales “cu un râs copios”, nu doar cu “zâmbete de cafenea de la cineva care a intrat în politică direct din cafenea, fie ea şi pariziană”. În opinia lui, “sunt situaţii în care se poate face caterincă, sunt momente când e nevoie de seriozitate”. Bodu nu s-a oprit aici cu comentariile, el continuând seria atacurilor la adresa colegilor săi Traian Igaş şi Teodor Baconschi. Pedelistul a încercat să explice de ce nu a candidat la nicio funcţie: “Păi, dacă făceam şi eu liceul la seral după 10 ani de la terminarea şcolii generale sau intram în partid acu\' şase luni cu discurs de atoateştiutor, acum eram şi eu vice sau prim-vice, nu?”.



12