Declaraţii contradictorii în cazul Giuleşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se va face lumină?

Declaraţii contradictorii în cazul Giuleşti

Sănătate 20 August 2010 / 00:00 499 accesări

Procurorul-şef Marius Iacob a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe secţia de nou-născuţi de la Maternitatea Giuleşti erau de gardă opt persoane, în momentul izbucnirii incendiului de luni seara, dintre care una se ocupa de salonul unde erau prematurii. Totodată, o infirmieră avea în grijă întreg etajul unde se afla salonul în care a izbucnit incendiul de luni seara, a precizat Marius Iacob, procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iacob a mai spus că o parte din martori se contrazic în declaraţiile date în faţa procurorilor, astfel că aceştia nu vor face publice date din anchetă, pentru ca vinovaţii să nu îşi găsească alibiuri. Cu toate acestea, Parchetul General va pune la dispoziţia presei imaginile de pe o cameră de supraveghere de după momentul izbucnirii incendiului. Procurorul-şef al Secţiei Marius Iacob a mai declarat în cadrul conferinţei de presă că până în acest moment sunt indicii privind încălcarea regulamentelor de serviciu de către mai multe persoane, atât din spital, cât şi din afara acestuia. Este vorba, potrivit lui Iacob, despre modul în care au fost făcute reviziile incubatoarelor, ale aparatelor de aer condiţionat, dar şi o despre o culpă medicală a personalului medical. De asemenea, anchetatorii spun că este o certitudine că a fost vorba de un incendiu şi nu de o explozie.

Până în prezent, au avut loc 25 de audieri ale cadrelor medical, părinţilor, personalului auxiliar, dar şi a persoanelor care s-au ocupat de verificarea aparatelor de aer condiţionat. În baza unei autorizaţii emise de instanţă, Parchetul a trimis SRI imaginile de pe opt camere din interiorul spitalului, pentru o percheziţie informatică, a adăugat şeful Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul General. Mai mult, Iacob a adăugat că astăzi se va încheia cercetarea la faţa locului, având în vedere că specialiştii în incendii au cerut trei-patru zile pentru a finaliza ancheta. Acesta a adăugat că cei doi procurori de la Parchetul General care se ocupă de caz şi întreg efectivul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei anchetează incindentul, având în vedere că este un caz unic în România, din punctul de vedere al numărului victimelor şi al vârstelor acestora.

De asemenea, tot astăzi vor continua audierile la Poliţia Capitalei, unde vor veni părinţii copiilor răniţi şi morţi în incendiu, dar şi personalul auxiliar din spital. Anchetatorii au luat de la Ministerul Sănătăţii şi din spitale toate regulamentele de ordine interioară şi ordinele emise de ministru în legătură cu regulamentele din spitale, pentru a stabili care era procedura.



12