Declaraţiile lui Băsescu, privite cu indulgenţă de preşedintele Moldovei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Declaraţiile lui Băsescu, privite cu indulgenţă de preşedintele Moldovei

Politică 12 Iulie 2006 / 00:00 998 accesări

Potrivit BASA-press, preşedintele moldovean Vladimir Voronin a declarat ieri, cu ocazia bilanţului anului politic 2006, că România nu a propus oficial Republicii Moldova să adere împreună la UE. "Republica Moldova se va uni cu marea familie europeană, dar mai mult nu ne unim cu nimeni. Acest lucru este indiscutabil", a declarat Voronin. El a evitat să comenteze informaţiile de presă potrivit cărora ar fi primit de la preşedintele României, Traian Băsescu, o ofertă de aderare în comun la UE şi a precizat că o asemenea propunere nu a fost făcută oficial, dar nu a dezminţit eventuale discuţii pe această temă. "Îl stimez foarte mult pe preşedintele Băsescu. Am găsit repede contacte şi sunt bucuros că relaţiile noastre se dezvoltă. Fiecare preşedinte este şi el om şi are dreptul să greşească. Noi preţuim relaţiile cu România mai presus de orice declaraţii care vin şi se duc", a declarat şeful statului. Voronin a apreciat însă că "aderarea nu se face cu strigătul şi licitaţia": "Există planul de acţiuni de trei ani, sînt mii de acte legislative care trebuie ajustate la standardele UE. Statutul UE nu presupune asemenea tovărăşii - de a intra cu toptanul". În acelaşi timp, preşedintele moldovean a declarat că relaţiile cu Bucureştiul trebuie dezvoltate, iar Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru aderarea României la UE. El a anunţat că vizitele oficiale ale responsabililor celor două state vor continua, inclusiv la nivel de preşedinţi. Solicitat să comenteze în legătură cu insistenţele Bucureştiului de a fi parte la negocierile pentru reglementarea diferendului transnistrean, Voronin a declarat că, în acest sens, cel mai mare sprijin din partea României ar fi semnarea Tratatului politic şi a Tratului de frontieră cu Moldova.



12