„Declaraţiile lui Nigel Farage, inacceptabile”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mircea Geoană

„Declaraţiile lui Nigel Farage, inacceptabile”

Politică 31 Mai 2014 / 00:00 706 accesări

Afirmaţiile eurofobului englez Nigel Farage, care a spus că nu are o problemă cu românii, ci cu România, ca naţiune, au stârnit nemulţumire în rândul politicienilor români. Preşedintele Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind aderarea României la spaţiul Schengen, senatorul PSD Mircea Geoană, condamnă vehement declaraţiile politicianului britanic, considerându-le inacceptabile. „Este un discurs retrograd, un mesaj al urii, care nu are nimic în comun cu valorile europene, o retorică anacronică menită să pună sub semnul întrebării principiile pe care este fundamentată Uniunea Europeană”, a spus Geoană. El a subliniat că acest discurs este îndreptat, în mod paradoxal, chiar împotriva celor care, alături de restul cetăţenilor europeni, îi plătesc salariul de europarlamentar extremistului britanic. „România de care vorbeşte Nigel Farage este numai în închipuirea unui om care se hrăneşte din ură şi răutate. Liderul UKIP nu este altceva decât un agent al urii în Europa. Majoritatea cetăţenilor români care au ales să plece în Anglia muncesc din greu pentru a-şi câştiga traiul, plătesc taxe şi impozite în Regat şi plătesc inclusiv salariul lui Farage”, explică Mircea Geoană.



12