Declin demografic în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Declin demografic în România

Social 10 Aprilie 2010 / 00:00 371 accesări

Populaţia României a înregistrat spor natural negativ şi în a doua lună din acest an, în condiţiile în care numărul naşterilor a fost depăşit de cel al deceselor cu 5.708, continuând declinul început la începutul anilor \'90, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ianuarie, populaţia a scăzut cu 6.382 de persoane, în timp ce în întregul an 2009 populaţia României s-a diminuat din spor natural negativ cu peste 34.000 de persoane. În prezent, România are circa 21,5 milioane de locuitori, faţă de vârful de 23,2 milioane atins în urmă cu 20 de ani. În ultimii ani, sporul natural a înregistrat în România o anumită ciclicitate, cu valori negative mai mari în lunile de iarnă şi uşoare valori pozitive în vară sau la începutul toamnei. Astfel, numărul de născuţi-vii a fost în februarie de 16.418 (10 la 1.000 locuitori), cu 909 mai puţini decât în ianuarie, în timp ce numărul deceselor a fost de 22.126 (13,4 la 1.000 locuitori), în scădere cu 1.583 faţă de luna precedentă. Faţă de februarie 2009, numărul de născuţi-vii a crescut cu 243, iar numărul deceselor a fost mai mare cu 1.136. Mortalitatea infantilă din România se menţine cea mai mare din Uniunea Europeană, mai ales că rata a crescut de la 9,6 la mie în ianuarie la 10,8 la 1.000 în februarie, în condiţiile în care majoritatea statelor din UE raportează cifre de sub 5 la 1.000. Astfel, 178 de copii din România cu vârsta sub un an au decedat în februarie, în creştere cu 4 faţă de februarie 2009. În ianuarie se înregistraseră 167 de decese la copiii sub un an. În ceea ce priveşte căsătoriile, numărul acestora a scăzut în februarie cu 126 faţă de ianuarie, până la 4.715, în timp ce numărul de divorţuri s-a dublat faţă de luna precedentă, la 2.767. Numărul căsătoriilor din februarie a fost cu 2.306 mai mic decât în aceeaşi lună din 2009, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 451 mai puţine divorţuri în luna februarie a acestui an decât în februarie 2009.



Ştiri recomandate

12