La finele lui 2010, contul curent al balanţei de plăţi a României înregistra un deficit de 5,158 miliarde euro, în creştere cu 5% faţă de 2009, „ca urmare a majorării soldurilor negative de la venituri şi servicii”, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Astfel, serviciile au avut o contribuţie negativă, de 745 milioane euro, de 2,5 ori mai mare decât în 2009, în special din cauza declinului de 386 milioane euro din turism, arată datele băncii centrale. În proporţie de 50,3%, deficitul a fost finanţat prin investiţii străine directe, care au însumat 2,596 miliarde euro. La 31 decembrie 2010, datoria pe termen mediu şi lung era de 72 miliarde euro (din care 79,3% reprezintă datorie externă), în creştere cu 9,5% faţă de anul precedent. Datoria externă pe termen scurt era de 18,7 miliarde euro, în creştere cu 21,6% faţă de 2009.