Decontarea restului de plată la motorină, în curând

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Decontarea restului de plată la motorină, în curând

Social 14 Ianuarie 2016 / 15:35 531 accesări
Decontarea restului de plată la motorină, în curând

Decontarea restului de plată la motorină, în curând

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în decembrie 2015 a fost finalizată verificarea cererilor trimestriale de solicitare a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferente trimestrului III. După finalizarea verificărilor, cantitatea totală determinată a fost de 138.245.548 litri, echivalentul a 248.513.630 de lei. Deși plafonul alocat pentru 2015 a fost inițial de 270.697.250 lei, în decembrie 2015, printr-o hotărâre de Guvern, alocarea inițială a fost suplimentată până la 377.472.250 lei, anunță reprezentanții APIA. Din suma totală alocată în 2015, în cuantum de 377.472.250 lei, pentru trimestrele I și II 2015 a fost decontată suma de 248.328.175,30 lei, diferența de 129.144.074,70 lei fiind alocată trimestrului III, reprezentând un procent de 52% din cantitatea de motorină aferentă trimestrului III, în vederea încadrării în plafonul alocat. Diferența de 48% aferentă cantității de motorină din trimestru III se va asigura și se va deconta din bugetul anului 2016, în perioada imediat următoare, potrivit conducerii APIA. ”Menționăm că nu există niciun impediment pentru decontarea restului de plată pentru trimestrul III, din bugetul național aferent anului 2016”, au spus reprezentanții APIA, într-un comunicat.

Sumele necesare pentru decontarea cheltuielilor aferente acestui tip de ajutor de stat se stabilesc anual prin Hotărâre de Guvern. Cantitatea determinată pentru fiecare trimestru se stabilește prin ordin comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministerului Finanțelor, cu încadrarea în plafonul stabilit prin Hotărâre de Guvern.

Taguri articol


12