Stocul de deconturi întârziate pentru Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) de recuperat de către firme, în luna noiembrie, s-a micşorat cu 1,79 miliarde lei, la 1,588 miliarde lei (370 milioane euro), potrivit unui comunicat publicat pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice (MFP). „Conform datelor centralizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în luna noiembrie s-a reuşit diminuarea valorică a stocului de deconturi întârziate cu 1.793,8 milioane lei. La data de 31 decembrie 2008, stocul de deconturi întârziate era de 4.311 deconturi (în valoare de 3.382 milioane lei), iar la data de 30 noiembrie 2009 era de 2.191 deconturi (în valoare de 1.588,2 milioane lei)”, arată datele MFP. Finanţele au mai precizat că, în intervalul septembrie-noiembrie, deconturile de TVA restituite sau compensate au depăşit 2,56 miliarde lei, cea mai mare sumă fiind înapoiată agenţilor economici în penultima lună a acestui an. (D.A.)