Decretele privind numirea noilor miniștri ai Mediului și pentru Relația cu Parlamentul, semnate de președinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Decretele privind numirea noilor miniștri ai Mediului și pentru Relația cu Parlamentul, semnate de președinte

Politică 03 Aprilie 2017 / 12:00 486 accesări

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele privind numirea Grațielei Gavrilescu viceprim-ministru și ministru al Mediului și a lui Viorel Ilie ministru pentru Relația cu Parlamentul. De asemenea, șeful statului a semnat decretele privind revocarea lui Daniel Constantin din funcțiile de vicepremier și ministru al Mediului și a Grațielei Gavrilescu din cea de ministru al Mediului. Ceremonia de învestitură a celor doi noi miniștri va avea loc la ora 17,00 la Palatul Cotroceni.

Conducerea ALDE a propus-o pentru funcția de ministru al Mediului și viceprim-ministru pe Grațiela Gavrilescu, care a deținut portofoliul pentru Relația cu Parlamentul. Pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, Biroul Politic Central al partidului l-a nominalizat pe liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie. Schimbările din Guvern au apărut după ce, în urmă cu o săptămână, Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copreședintele formațiunii Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului. Lunea trecută, premierul Sorin Grindeanu a afirmat că a discutat cu președintele Klaus Iohannis în privința noilor propuneri de miniștri, precizând că așteaptă decizia șefului statului.

Ulterior, premierul a anunțat că l-a revocat din funcție pe Daniel Constantin.



12