Rapperul constănţean Chimie a lansat, ieri, pe Youtube, piesa „Dedicaţie”, un featuring cu Aforic şi fosta concurentă de la „Vocea României”, Ana Maria Alexie. Single-ul e produs de Gâzăh şi e inclus pe albumul „De la zei la cimpanzei\", care va fi lansat pe 23 martie. Primul single promovat de pe materialul discografic „De la zei la cimpanzei\" este „Poveşti despre noroc şi ghinion\".
Pe noul album, Chimie îi are ca invitaţi pe Afro, Dragonu\' 47, Flou Rege, Bean de la trupa Subcarpaţi, iar ca invitat special, pe Loredana Groza, de la care spune că „fură meserie”, fiind o profesionistă în tot ceea ce face.
Mihai Adamescu, alias Chimie, are 26 de ani şi cântă rap de peste 10 ani.
Chimie şi Loredana lucrează, în această perioadă, alături de mondenul primar al Constanţei, Radu Mazăre, la înregistrarea unei piese care va fi imnul staţiunii Mamaia şi care va fi lansată în preajma debutului sezonului estival. În minivacanţa de 1 Mai, primarul Radu Mazăre intenţionează să organizeze filmările pentru videoclipul piesei chiar în staţiune, împreună cu turiştii. „Eu sunt reprezentantul underground-ului în acest context, eu sunt vocea oamenilor pe care îi reprezint. Dacă Universul a vrut ca eu să ajung la masă cu omul acesta (n.r. - Radu Mazăre), o să mă duc să văd ce are de spus\", a declarat Chimie, în contextul colaborării sale cu primarul Radu Mazăre şi solista Loredana.