Senatorii au adoptat, ieri, cu 44 voturi “pentru” şi 33 de voturi “împotrivă”, un proiect de lege de modificare a Codului fiscal, stabilind că persoanele cu venituri lunare brute de până la 1.000 lei vor beneficia de deduceri personale la plata impozitului pe venitul global, în funcţie de numărul persoanelor pe care le au în întreţinere. Astfel, cei fără nicio persoană în întreţinere vor avea o deducere personală de 250 lei. Cei cu o persoană în întreţinere vor beneficia de o deducere personală de 375 lei, iar cei cu două persoane în întreţinere de 500 lei. Contribuabilii cu trei persoane în întreţinere vor beneficia de o deducere personală de 625 lei, în timp ce contribuabilii cu patru sau mai multe persoane în întreţinere vor putea deduce suma de 750 lei. Senatul a adoptat această iniţiativă legislativă ca primă Cameră sesizată.