Deduceri la calculul profitului impozabil pentru cercetare-dezvoltare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deduceri la calculul profitului impozabil pentru cercetare-dezvoltare

Economie 08 Decembrie 2008 / 00:00 516 accesări

Firmele care lucrează în sectorul de cercetare-dezvoltare vor beneficia de o deducere suplimentară la calculul profitului impozabil în proporţie de 20% a cheltuielilor eligibile şi de amortizare accelerată în cazul aparaturii şi echipamentelor utilizate în activitate. Deducerea suplimentară va fi calculată trimestrial sau anual, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobată recent de Guvern. Stimulente fiscale pentru cercetare-dezvoltare vor fi acordate în condiţiile elaborării de către Ministerul Educaţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor, a unei scheme de ajutor de stat, se arată în actul normativ care modifică Codul Fiscal. Executivul a mai decis ca angajatorii care creează noi locuri de muncă şi încadrează şomeri aflaţi în evidenţa agenţiilor de ocupare a forţei de muncă pentru o perioadă de cel puţin trei luni consecutive să beneficieze, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu de opt ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadării în muncă, cu obligaţia de a-i păstra pe angajaţi cel puţin trei ani. Angajatorii care vor încadra în muncă persoane intrate în şomaj de peste trei luni vor primi echivalentul în lei a sumei de 1.000 euro pentru fiecare post creat.



12