Deductibilitate de 500 de euro la fondurile de pensii?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deductibilitate de 500 de euro la fondurile de pensii?

Economie 30 Septembrie 2008 / 00:00 509 accesări

Creşterea pragului de deductibilitate la fondurile de pensii facultative, de la 200, la 500 de euro, va intra mîine pe lista de dezbateri a Guvernului. Facilitatea va viza inclusiv contribuţiile pentru asigurări sociale, a precizat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. \"Începînd cu 1 octombrie, pensia medie urcă la 60% din salariul mediu net, la care se vor adăuga şi sume importante care vor veni din fructificarea contribuţiilor la fondurile private de pensii. 500 de euro pe an înseamnă că o persoană poate în fiecare lună, din salariul său, să contribuie la un fond de pensii să spunem cu 40 de euro. Creşterea pragului deductibilităţii la 500 de euro înseamnă defalcat 250 de euro pentru angajat şi 250 pentru angajator\", a declarat Vosganian. Ministrul de resort a exemplificat că la un salariu de 1.000 de lei şi o contribuţie la fondurile private de 100 de lei, impozitul va fi calculat la suma rămasă, 900 de lei. \"Impozitul se calculează la nouă milioane de lei vechi (900 lei – n.r.) şi contribuţia, de asemenea. Suma pe care o plăteşte salariatul la un fond privat de sănătate sau de pensie nu mai este purtătoare de impozit într-o limită de 42 de euro pe lună. Puteţi să cotizaţi pînă la 150 de lei pe lună către un fond de pensii, iar pentru această sumă nu plătiţi impozit de niciun fel\", a mai spus Vosganian.



12