Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova au finalizat urmărirea penală şi l-au trimis în judecată, în libertate, pe Florin Cătălin Iacobeanu, de 26 ani, din Hârşova, pentru vătămare corporală gravă. Procesul se va desfăşura la Judecătoria Hârşova şi va începe pe 7 august. Conform actului de inculpare, pe 24 iunie 2011, Iacobeanu se afla împreună cu un grup de prieteni în faţa unei terase, situată la parterul unui bloc din Hârşova, şi ascultau muzică la radioul dintr-o maşină. Întrucât volumul era dat la maxim şi îi deranja pe locatarii blocurilor din zonă, aceştia l-au rugat pe vecinul lor, Iulian Pană, la acea dată poliţist, să intervină pentru a-i determina pe tineri să oprească muzica. Omul legii, care era în timpul liber, le-a transmis petrecăreţilor rugămintea locatarilor şi le-a cerut să reducă volumul radioului. Din grupul tinerilor a ieşit Iacobeanu, care a început să îl înjure şi să-l bruscheze pe Iulian Pană. Poliţistul nu a ripostat, ceea ce l-a întărâtat pe Iacobeanu, care l-a lovit şi l-a îmbrâncit pe omul legii. Acesta s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de asfalt.
PENSIONAT PE CAZ DE BOALĂ Martorii incidentului au sunat la 112, iar poliţistul a fost transportat de o ambulanţă la spital. În timp ce Iacobeanu a fost dus la sediul Poliţiei Hârşova pentru audieri, Pană a ajuns la spital, unde a primit îngrijirile medicale necesare. În timpul anchetei, Iacobeanu a recunoscut comiterea infracţiunii. Medicii legişti au stabilit că leziunile suferite de Iulian Pană i-au pus viaţa în pericol, el având nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cu toate acestea, procurorii l-au acuzat pe Iacobeanu de vătămare corporală gravă şi nu de tentativă de omor, întrucât au concluzionat că agresorul nu a avut intenţia de a-l ucide pe Pană. La scurt timp de la producerea acestui incident, poliţistul s-a pensionat pe caz de boală, deoarece lovitura suferită la cap nu i-a mai permis să-şi continue activitatea. Anchetatorii au stabilit că Florin Cătălin Iacobeanu nu se afla la primul conflict cu legea penală. El a mai fost condamnat, în februarie 2011, la trei luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri.