Patronul SC Stavros SRL Constanţa a fost trimis în judecată de procurorii constănţeni pentru deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, deţinerea şi vânzarea bunurilor şi a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, speculă, înşelăciune şi folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate, în care are interese directe sau indirecte. Procesul în care Vasile Stavrositu, de 54 ani, din Constanţa este judecat în libertate va începe la Judecătoria Medgidia pe 26 ianuarie. Conform actului de inculpare, pe 25 noiembrie 2011, oamenii legii au anihilat o reţea de trafic cu ţigări coordonată de Stavrositu.
PERCHEZIŢII Poliţiştii au efectuat nouă percheziţii în Constanţa şi Medgidia la sediul social al firmei, dar şi la punctele de lucru ale acesteia. Anchetatorii au verificat actele, depozitele de marfă şi parcul de maşini al societăţii comerciale. În subsolul unui imobil au fost descoperite 123.540 ţigarete, unele dintre pachete nefiind timbrate, iar altele având timbre de Ucraina, fiind deţinute în scopul de revânzare pe teritoriul României, către diferite persoane fizice şi juridice. Procurorii au stabilit că Stavrositu ştia că ţigaretele proveneau din alte state, fiind introduse în condiţii ilicite în România, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Valoarea prejudiciului adus bugetului consolidat al statului se ridică la 27.793 lei Totodată, în urma verificărilor financiar-contabile s-a constatat o lipsă în gestiunea societăţii de 150.000 lei.