Politica fiscală este acum cel mai mare risc la adresa stabilității economice, avertizează, în raportul trimestrial, analiștii UniCredit Bank. Se iau măsuri legislative peste noapte, altele se anulează, taxele se majorează, investițiile dispar, iar populismul nu moare. Iar dacă-n 2017 deficitul va fi ...
Sună sau nu ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, la companiile de stat ca să facă rost de bani la buget? Fostul șef al Fiscului Gelu Ștefan Diaconu spune că da, în contextul în care, în primăvară, firmele au fost nevoite să vireze bani din rezerve către centru și, mai nou, li s-au cerut ...
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 500 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat cu scadența la 8 martie 2022, la un randament mediu de 2,65% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane lei, însă băncile au transmis oferte în valoare ...
DA? Economia românească a crescut cu 5,8% în prima jumătate a anului, ceea ce face din țara noastră noul „tigru al Europei, cu un avans de tip chinezesc“, apreciază profesorul de finanțe comportamentale de la ASE Adrian Mitroi - „Plus 5,8% - e o cifră care comandă foarte mult ...
Execuția bugetară este un dezastru, apreciază senatorul liberal Florin Cîțu, punctând că, în cazul unei rectificări pozitive, va fi solicitată o comisie parlamentară de anchetă - „Dezastru... cred că acestea au fost și cuvintele prim-ministrului Tudose. Acum, cu așa execuție ...
Execuția bugetului general consolidat în primele cinci luni din 2017 s-a încheiat cu un deficit de 2,2 miliarde lei, respectiv 0,27% din PIB, față de deficitul de 0,8 miliarde lei, respectiv 0,1% din PIB, din aceeași perioadă a anului trecut, informează Ministerul Finanțelor Publice (MFP) ...
Mai devreme sau mai târziu, România va intra în zona euro. Întrebarea nu e „dacă“, ci „când“, a declarat joi guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul summitului „Bunei guvernări“, organizat de think ...
Guvernul a cosmetizat execuția bugetară din primele trei luni, ca să fie frumos și să dea cu plus; în realitate, investițiile sunt la minimul ultimilor cinci ani, iar banii din TVA nu au fost încă rambursați, acuză senatorul liberal/analistul economic Florin Cîțu. El l-a convocat la ...
Dacă se aplică legea salarizării unice, cheltuielile statului cu lefurile bugetarilor vor ajunge la 12% din PIB în 2022, adică... jumătate din veniturile colectate. Altfel spus, nu ar mai rămâne resurse pentru aproape nimic, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. De notat că ...
După ce coaliția de guvernare a aruncat cu promisiuni în stânga și în dreapta, anunțând la începutul anului dublarea salariilor bugetarilor, Opoziția, și nu numai, a sărit ca arsă, spunând că social democrații și cei de la ALDE sunt inconștienți pentru că promisiunile ...
A trecut pe lângă noi o chestiune d-asta importantă, gen. Ministrul Finanțelor, pe numele său Viorel Ștefan, a anunțat așa, din senin, că Guvernul e super-pregătit să reducă cheltuielile, dacă deficitul bugetar sare peste pragul critic de 3% din PIB. Dacă și cu parcă, în aceeași barcă ...
Cele mai recente informări de la Finanțe indică o scădere a datoriei guvernamentale în 2017, un curs mediu de 4,42 lei/euro și faptul că, pe bună dreptate, oamenii ăștia trăiesc într-o realitate paralelă. O proiecție ceva mai realistă, via Consiliul Fiscal, pune necesarul de finanțare la ...
România ar putea înregistra în 2017 o încetinire a creșterii economice la 3,6%, de la estimarea de 5% în 2016, și un deficit de 3,3% din PIB, peste pragul critic de 3% acceptat în UE, a declarat Maximilien Lambertson, analist la The Economist Intelligence Unit - „PSD va ...
Guvernul condus de Sorin Grindeanu a aprobat, marţi seara, proiectul bugetului de stat pentru 2017, după ce acesta a primit aviz pozitiv în CSAT. Proiectul va fi trimis imediat Parlamentului pentru declanşarea procedurii parlamentare de adoptare. Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi ...
Execuția bugetului general consolidat, calculată pe baza datelor operative pe anul 2016, s-a încheiat cu un deficit de 18,3 miliarde de lei, respectiv 2,41% din PIB, sub ținta anuală stabilită de 2,75% din PIB, anunță Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Veniturile încasate din economia internă ...
Cursul valutar va rămâne în jurul pragului de 4,5 lei/euro, în 2017, estimează analiștii din CFA (Chartered Financial Analyst) România. În privința inflației, ei se așteaptă la o valoare medie de 1,5%, în intervalul ianuarie 2017 - 2018 (în scădere cu 0,35% puncte ...