Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după nouă luni ale anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după nouă luni ale anului

Economie 25 Octombrie 2024 / 20:49 310 accesări

Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din acest an, de la 4,57% din PIB la opt luni, potrivit datelor transmise vineri de Ministerul Finanţelor Publice.

"Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 96,24 miliarde lei, respectiv 5,44% din PIB, faţă de deficitul de 56,46 miliarde lei, respectiv 3,52% din PIB, aferent celor nouă luni ale anului 2023", se arată în documentul Ministerului Finanţelor Publice.

Veniturile totale au însumat 415,98 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2024, înregistrând un avans de 13% (an/an), susţinut de încasările din venituri curente - contribuţii de asigurări, TVA, impozit pe salarii şi venit, impozit pe profit, accize şi venituri nefiscale.

În acelaşi timp, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 512,22 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 20,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele nouă luni ale anului 2024 au înregistrat o creştere cu 2,5 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 26,5% din PIB la 29% din PIB, precizează sursa citată.

La rectificarea bugetară adoptată de Guvern, deficitul pentru anul în curs a fost revizuit în creştere de la 5% din PIB la 6,94% din PIB. Consiliul Fiscal estimează, însă, că deficitul pe cash se va apropia de 8% din PIB, în 2024.

Conform datelor MF, încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 36,50 miliarde de lei, consemnând o dinamică pozitivă de 22,0% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 20,5%, peste evoluţia fondului de salarii din economie (17,3%), evoluţia acestei
categorii de încasări fiind influenţată de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator (O.U.G. nr. 93/2023 şi Legea nr. 296/2023) şi de majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată (H.G. nr. 900/2023, iar începând cu data de 1 iulie 2024 H.G. nr. 598/2024).

Totodată, evoluţii pozitive au fost înregistrate şi în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (58,5%) şi aferente declaraţiei unice (11,1%). Dinamica încasărilor din impozitul pe dividende continuă să se amelioreze, deşi rămâne încă în teritoriul negativ (-0,6%), pe fondul efectului de bază ridicat din ianuarie 2023 (creşterea semnificativă a dividendelor distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cu reţinerea cotei de impozit de 5%).

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 140,10 miliarde de lei, în creştere cu 20,0% (an/an), peste evoluţia fondului de salarii din economie. Evoluţia acestor încasări a fost influenţată pozitiv de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator (O.U.G. nr. 93/2023 şi Legea nr. 296/2023), majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată (H.G. nr. 900/2023, iar începând cu data de 1 iulie 2024 H.G. nr. 598/2024) şi majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară (O.U.G. nr. 93/2023), iar negativ de restituirea sumelor reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,14 miliarde lei, conform O.U.G. nr. 4/2023).

Încasările din impozitul pe profit au însumat 24,58 miliarde de lei, consemnând o creştere de 20,5% (an/an), susţinută de avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agenţii economici şi impozitul pe profit de la bănci comerciale. Evoluţia acestei categorii de încasări a fost influenţată negativ de redirecţionarea din impozitul pe profit a sumei pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat, conform Legii nr. 322/2021 (-0,6 miliarde de lei).

Încasările nete din TVA au înregistrat 88,01 miliarde de lei, în creştere cu 17,2% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu 0,8% faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (22,59 miliarde lei în ianuarie - septembrie 2024, comparativ cu 22,41 miliarde de lei în ianuarie - septembrie 2023). Evoluţia încasărilor din taxa pe valoare adăugată a fost susţinută şi de modificările fiscale aduse prin Legea nr.296/2023, precum creşterea cotei de TVA pentru alimente cu zahăr adăugat (peste 10g/100g produs), pentru dreptul de utilizare a facilităţilor sportive, transportul de persoane în scop turistic, pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă.



Ştiri recomandate

12