Ritmul de scădere a deficitului bugetar avut în vedere anul viitor, la numai 5,9% din PIB, este modest, având în vedere că, până în 2012, indicatorul trebuie să ajungă sub 3% din PIB, a declarat economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea. El a precizat că sănătatea finanţelor româneşti depinde „în mod critic” de reformele cerute cu insistenţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială. „Trebuie să se hotărască România dacă vrea şi când vrea să adere la zona euro. BNR şi-a exprimat opţiunea”, a spus oficialul BNR, după ce a fost întrebat dacă mai poate fi atins obiectivul de adoptare a euro în 2015. România şi-a fixat aderarea la zona euro în 2015, ceea ce înseamnă că trebuie să intre în Mecanismul cursului de schimb (ERM-2), în 2012. Ţinta de deficit pentru 2009, convenită cu FMI, este de 7,3%, iar pentru 2010, de 5,9%. Înainte de a intra în zona euro, însă, o ţară trebuie să respecte criteriile stabilite prin Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, perioadă în care moneda naţională poate fluctua într-un interval de plus-minus 15% faţă de euro. De asemenea, inflaţia nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor inflaţiei din cele mai perfomante trei state membre, iar deficitul bugetar nu se poate plasa peste 3% din Produsul Intern Brut (PIB). Un al treilea criteriu este ca datoria publică să nu depăşească 60% din PIB.