Criza financiară internaţională reprezintă şi o oportunitate de reducere a deficitului de cont curent în PIB, iar Banca Naţională a României acceptă, probabil, un nivel de curs de schimb de peste 4 lei/euro pentru ajustarea acestui indicator, se arată în raportul de ţară întocmit de Banca Comercială Română (BCR). \"Deficitul bugetar ridicat din 2008 precum şi perspectivele privind evoluţia sa în acest an, dar şi prudenţa manifestată de investitorii internaţionali faţă de primele decizii economice ale Guvernului (...) au condus la o depreciere puternică a leului la începutul anului 2009, dincolo de 4,3 unităţi/euro. Corecţia deficitului de cont curent a devenit astfel inevitabilă, iar aceasta ar trebui să se producă astfel încît creşterea economică sau inflaţia să fie cît mai puţin afectate. Aceasta ar putea sugera faptul că banca centrală acceptă un nivel al cursului de peste 4 lei/euro, iar criza financiară internaţională ar putea fi privită şi ca o oportunitate de reducere a deficitului de cont curent în PIB\", se arată în raportul BCR. Instituţia bancară a revizuit în urcare, la finele lunii ianuarie, estimările privind cursul valutar la sfîrşitul anului 2009, de la 4,17 lei/euro, la 4,3 lei/euro, cît şi pentru ratele de schimb trimestriale, se arată într-un raport recent al acţionarului majoritar al BCR, Erste Bank. Astfel, BCR a revizuit în urcare estimările privind cursul de schimb de la 4,2 lei/euro, la 4,36 lei/euro pentru finele lunii martie, de la 4 lei/euro, la 4,31 lei/euro pentru sfîrşitul primului semestru, şi de la 3,95 lei/euro, la 4,36 lei/euro pentru septembrie 2009. Reamintim că moneda naţională a înregistrat, în 22 ianuarie, un maxim istoric de 4,3127 faţă de moneda europeană.