Deficitul personalului din Sănătate se acoperă în trei-patru ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deficitul personalului din Sănătate se acoperă în trei-patru ani

Sănătate 13 Mai 2015 / 00:00 429 accesări

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, ieri, că au fost deblocate posturi în sistemul sanitar, dar ritmul în care se angajează este lent, astfel că deficitul de personal, de peste 30.000, s-ar putea acoperi în trei-patru ani. ”Au fost alocate fonduri suplimentare pentru angajări, au fost angajate aproape 5.000 de persoane”, a spus ministrul Sănătăţii, prezent la un spital din Capitală. Întrebat despre protestul organizat în faţa sediului Ministerului Sănătăţii, de Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România şi Federaţia Sindicală ”Hipocrat”, demnitarul a spus că este într-un dialog deschis cu toate sindicatele din sistemul sanitar și că va avea o discuţie cu reprezentanţii protestatarilor. ”Nu considerăm că suntem pe poziţii diferite, suntem de aceeaşi parte a baricadei”, a precizat Bănicioiu. El a adăugat că mare parte din revendicările sindicaliştilor sunt legate de acordul cu FMI din 2010, pe care a încercat să-l corecteze. ”Problema este că avem un acord pe care l-am moştenit, nu l-am semnat nici eu, nici Guvernul din care fac parte. Încercăm să găsim cele mai bune şi cele mai rapide soluţii. A existat o creştere salarială în ianuarie, iar acum căutăm soluţii pentru o nouă creştere salarială”, a spus Bănicioiu. Ministrul a adăugat că un prim pas privind creşterile salariale a fost realizat anul trecut, atunci când au crescut veniturile medicilor rezidenţi, iar un al doilea pas a fost în ianuarie, când toţi angajaţii au primit 100 de lei în plus la salariu. ”Există şansa să le mai crească o dată salariul, într-o altă etapă”, a spus Bănicioiu, precizând că la acest document se lucrează în prezent şi că nu poate menţiona cu cât vor creşte salariile în sistem.



12