Defilare de un milion de euro, în Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
“Moda e musica sotto le stelle”

Defilare de un milion de euro, în Mamaia

Eveniment 21 Iulie 2008 / 00:00 1633 accesări

„A fost pentru prima dată cînd am văzut o paradă a modei. Mi-a plăcut chiar foarte mult. Rochiile au fost într-adevăr deosebite şi nu vezi aşa ceva prea des”, ne-a spus Claudia, de 40 de ani, la sfîrşitul spectacolului “Moda e musica sotto le stele”, organizat în premieră la Mamaia. „Mi-ar fi plăcut să fiu şi mai aproape de podium. Am văzut un spectacol deosebit, prima paradă a modei la care am asistat vreodată. Rochiile au fost ceva inedit”, a comentat şi Valeria, de 33 de ani. „Mi-am adus soţia şi cuscra la acest eveniment din motive personale. Fiica mea este căsătorită cu un italian, iar cuscra mea, originară din nordul Italiei, chiar se afla în vizită la noi. La cîte prostii se zic acum despre România şi Italia, un spectacol ca acesta este binevenit”, a declarat Ştefan, de 56 de ani. Luigina, de 74 de ani, a fost la fel de entuziastă: „Spectacolul a fost frumos. A fost o seară frumoasă şi mă bucur că am văzut aşa ceva la Constanţa. Este un eveniment mare pentru mine”.

În plină controversă legată de nivelul criminalităţii în rîndul comunităţii române din Italia şi de măsurile cu tentă arbitrară luate de autorităţile de la Roma, un eveniment care să scoată în evidenţă parteneriatul dintre cele două ţări şi să suscite atenţia opiniei publice nu face decît să detensioneze relaţiile bilaterale. Celebrităţi şi oameni de rînd au asistat, sîmbătă seară, la cel mai amplu spectacol în aer liber de modă şi muzică din România, în Piaţa Cazino din Mamaia.

Această manifestare se doreşte o colaborare de durată între sfera publică şi cea privată, în cadrul unei iniţiative cu valoare culturală şi mediatică, care să promoveze nu numai imaginea Italiei, ci şi staţiunea Mamaia, infrastructura şi capacităţile sale de organizare şi de cazare. „Am văzut puţin din Mamaia, dar ceea ce am văzut, m-a uimit. Am fost uimită de modernitatea acestei locaţii ce poate rivaliza oricînd cu staţiuni din Italia şi Spania”, a declarat Federica Balestra, fiica maestrului Renato Balestra, cea care se ocupă, în prezent, de casa de modă ale cărei ţinute s-au consacrat în timp drept preferatele caselor regale. Renato Balestra a creat modele pentru împărăteasa Farah Diba, familia regală din Thailanda şi prinţesele din Arabia Saudită, iar casa sa de modă este una dintre puţinele care, în prezent, îşi mai permite să se concentreze exclusiv pe colecţii haute-couture. Despre viitorul modei de lux într-o epocă a globalizării, în care manufacturile din India şi China inundă piaţa mondială, Federica Balestra ne-a spus că îşi conduce moştenirea lăsată de tatăl său mizînd pe articole vestimentare unice, pe un compromis între tradiţia haute-couture cu materiale noi, care să scoată în evidenţă tocmai caracterul exclusiv al creaţiilor. Din colecţia prezentată ultima pe podiumul de 500 de metri, nu puteau lipsi rochii albastru-Balestra, o culoare etalon făcută celebră de această casă de modă, echivalentul nuanţei de roşu căruia Valentino i-a dat sens. Rochia albastru-Balestra, încrustată cu cristale Swarovski, prezentată de Monica Columbeanu, are o valoare estimată la 60.000 de euro. „M-a impresionat frumuseţea româncelor care uneori o depăşeşte pe cea a italiencelor, numai că mai au multe de învăţat în ceea ce priveşte stilul. Mulţumesc de invitaţie, pentru că mi s-a dat ocazia să prezint ceea ce ştiu să fac mai bine”, a mai spus Federica Balestra.

Tradiţie artizanală şi materiale inovative

Colecţiile semnate de şase maeştri ai modei italiene au fost vedetele unui spectacol presărat cu momente muzicale susţinute de grupul „Drummers” şi de cîntăreaţa Nadia Straccia, dar şi coregrafice, executate de baletul Radiodifuziunii italiene, RAI, prezentat de Andreea Marin Bănică. Spectacolul a început cu parada casei Fausto Sarli, reprezentat de asistentul său Rocco Palermo. Cunoscător al tehnicii design-ului vestimentar, Fausto Sarli a prezentat modele realizate prin metode şi tehnici artizanale ale modei haute-couture. În notă ascendentă, colecţia semnată de Marella Ferrera a mizat pe un omagiu adus Orientului. Nu au lipsit corsetul şi şalvarii, embleme ale vestimentaţiei orientale ce au vrut să creeze imaginea unei femei-sirene, conştientă de fumuseţea ei, arogantă şi uşoară în mişcări. Stilul Marella Ferrera este caracterizat de linii sobre şi de folosirea de materiale inovative, precum piatra de lavă, teracota, cristalul de rocă, firele de aramă, hîrtia textilă, pluta, rădăcinile de palmier, care i-au conferit apelativul de cercetătoare în domeniul modei. De altfel, aceasta şi-a transferat atelierul într-un muzeu din Catania, după ce a finanţat lucrările de restaurare. Edoardo Scira, directorul de comunicare şi imagine al casei Ferrera, a primit trofeul “Moda e Musica sotto le stele” din partea organizatorilor, o distincţie acordată tuturor reprezentanţilor celor şase case de modă.

Implicarea Primăriei Constanţa a fost răsplătită cu un trofeu similar pentru profesionalismul şi disponibilitatea arătate acestui eveniment. Primăria Constanţa a contribuit cu suma de 150.000 de euro, fonduri obţinute din taxa de barieră, această manifestare făcînd parte dintr-o serie mai amplă de evenimente organizate la Mamaia, printre care Mamaia Exotic Car Show sau spectacolele de tango. Un premiu similar l-a primit şi Regiunea Lazio, un alt sponsor, reprezentat de asesorul De Angelis.

Mamaia, combinaţia perfectă de modernitate şi mondenitate

Un moment special a fost şi defilarea unei tinere creatoare românce, Mihaela Drafta. Intitulată Eden, colecţia a propus imprimeuri spectaculoase pe materiale ample ce au accentuat ideea de fluenţă a mişcării. Colecţia Gianni Calignano a transmis ideea de eleganţă, înţeleasă drept echilibru între frumuseţea interioară şi exterioară, prin croiala desăvîrşită, cu paiete şi beţişoare colorate, brodate manual. Creaţiile sale sînt, poate, şi cel mai familiare publicului larg, cu prezentări în importante programe de televiziune şi în cele mai prestigioase reviste de modă. În schimb, Farhad Re, un creator adorat de dive internaţionale, precum Catherine Deneuve, Ivana Trump, Brigitte Nielsen, Ursula Andress sau prinţesa Soraya, a prezentat haine de o eleganţă somptuoasă, care, în mondenitatea lor, reflectă gustul pentru luxul extrem, moştenire a culturii sale persane. Pregătirea artistică din cadrul facultăţii de arhitectură a fost completată de experienţe teatrale, sub îndrumarea marilor maeştri precum Franco Zeffirelli şi Maurizio Scaparro, pînă la semnarea unor lucrări prestigioase la Tokyo, Bilbao, Valencia şi Monte Carlo.

Printre personalităţile prezente la acest eveniment s-au aflat primarul Constanţei, Radu Mazăre, ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, alături de soţie, creatoarea de modă Vanda Vlasov, fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, oamenii de afaceri Peter Imre şi soţia sa, dar şi Alexandre Eram, Cristian Borcea şi Irinel Columbeanu. Rămîne de văzut dacă acest spectacol, adaptat la caracteristicile Pieţei Cazino de la Mamaia de către regizorul Alessandro Mazzini, îşi va asigura permanenţa în calendarul evenimentelor culturale şi artistice găzduite de Mamaia. Un eveniment ale cărui eforturi de organizare sînt estimate la peste un milion şi jumătate de euro, între care valoarea totală a colecţiilor a depăşit 900.000 euro, asigurarea acestora de peste 14.000 euro, un staff de 150 de persoane: tehnicieni audio şi de lumini, personal tehnic pentru montarea şi demontarea scenei, hamali, responsabili regie şi înregistrare pentru televiziune, responsabili cu coordonarea din culise, responsabili logistică, artişti, şoferi, fotografi, responsabili de protocol şi relaţia cu presa, croitorese, make-up artişti, hair-stylişti, responsabili siguranţă şi, nu în ultimul rînd, cele 30 de fotomodele, ale căror emoţii şi stîngăcii nu au fost tot timpul estompate de creaţiile deosebite prezentate. Au fost întinşi 3,5 kilometri de cabluri, s-au ridicat patru turnuri layer, s-a folosit un car de televiziune ultramodern cu şase camere mobile şi o macara. Nu se poate trece cu vederea nici detaliul că s-au consumat peste 1.200 de mese în trei zile. Un astfel de eveniment confirmă statutul de cea mai populară destinaţie de vacanţă pentru Mamaia. Popularitatea sa s-a putut măsura în dificultatea de a găsi 150 de camere libere pentru invitaţii acestui eveniment, circa 300 de VIP-uri.



12