Delegație română, în vizită oficială la Beijing

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cooperare

Delegație română, în vizită oficială la Beijing

Politică 01 Septembrie 2014 / 00:00 634 accesări

O delegație română, condusă de premierul Victor Ponta, se află, pentru câteva zile, într-o vizită oficială în China, unde au loc mai multe întrevederi cu oficiali chinezi, pe tema cooperării dintre cele două țări. Premierul este însoțit de vicepremierii Liviu Dragnea și Daniel Constantin, miniștrii Ioan Rus și Constantin Niță, precum și de europarlamentarul Daciana Sârbu. În cadrul întâlnirilor oficiale româno-chineze se discută despre relațiile politice și economice dintre UE și China, stadiul implementării proiectelor comune, precum și despre viitoarele acțiuni ce urmează a fi întreprinse. Totodată, vicepremierul Liviu Dragnea va semna un acord cu privire la utilizarea pașnică a energiei nucleare. Cu această ocazie, va avea loc, la Beijing, o reuniune economică la care vor fi prezenți reprezentanți ai principalelor companii și bănci care intenționează să investească în țara noastră. De asemenea, printre alte activități, premierul Victor Ponta va călători cu un tren de mare viteză până la Tianjin, unde va vizita parcul tehnologic și se va întâlni cu reprezentanții firmelor care-și desfășoară activitatea acolo. Vizita delegației române în China vine ca un răspuns la invitația premierului Li Keqiang, lansată în timpul prezenței sale la București, la sfârșitul lui 2013.



12