Secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, ieri, prelungirea delegării în funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Medgidia a judecătorului Aida Iolanda Slate. Delegarea începe de pe 9 martie şi va dura până la ocuparea funcţiei, prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de şase luni. Precizăm că funcţia de vicepreşedinte a fost ocupată de Aida Iolanda Slate în perioada 2007-1 iulie 2010. După expirarea mandatului de trei ani, CSM a delegat-o tot pe Aida Slate în această funcţie, prelungindu-i delegaţia de patru ori până în prezent. Numirea ei în postul de vicepreşedinte al Judecătoriei Medgidia a fost susţinută atât de preşedintele Tribunalului Constanţa, cât şi de cel al Curţii de Apel Constanţa. (C.C.)