Delegaţie a Internelor, în Luxemburg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Delegaţie a Internelor, în Luxemburg

Justiție 26 Aprilie 2010 / 00:00 343 accesări

O delegaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a prezentat, vineri, la Consiliul JAI de la Luxemburg, stadiul pregătirii pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, şi secretarul de stat Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, au avut şi două întâlniri bilaterale cu omologii de la Comisia Europeană şi din Bulgaria. Astfel, în cadrul întâlnirii cu Cecilia Malmstrom – comisar pe Afaceri Interne al Comisiei Europene, cei doi au prezentat stadiul pregătirii pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. Cu acest prilej, Cecilia Malmstrom a transmis mesajul Comisiei Europene de apreciere a eforturilor întreprinse până în prezent şi de asigurare a sprijinului pentru menţinerea calendarului de aderare. Unul dintre subiectele abordate în cadrul reuniunii a fost legat de stadiul elaborării Sistemului Informatic Schengen – generaţia a 2-a (SIS II), stabilindu-se continuarea demersurilor în vederea finalizării acestuia. De asemenea, la Luxemburg, a fost prezentată prima versiune a planului de acţiuni pentru implementarea Programului Stockholm.



12