O delegaţie a Parlamentului European (PE) va efectua o vizită oficială în România şi Bulgaria, în perioada 22-26 februarie, pentru a vedea gradul la care s-a ajuns privind accederea în zona Schengen, conform declaraţiilor europarlamentarului PSD Ioan Enciu, raportor din umbră al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din PE. Potrivit eurodeputatului social-democrat, vizita în cele două ţări se realizează la invitaţia ministerelor de Interne român şi bulgar. Din delegaţia PE vor face parte Carlos Coelho, raportorul principal pe chestiunea Schengen în Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi raportorii din umbră din partea grupurilor politice. Europarlamentarul PSD a mai spus că, în urma acestei vizite, va fi întocmit un raport intern al Comisiei LIBE adresat PE, „care să demonstreze că se pot obţine informaţiile reale de la faţa locului şi fără ajutorul CE“. Delegaţia PE va mai vizita în România sediul SCOMAR (proiect de monitorizare şi control al coastei Mării Negre), terminalul Schengen din cadrul aeroportului internaţional „Henri Coandă“, punctul de trecere a frontierei de la Sculeni. De asemenea, eurodeputaţii vor avea o întâlnire cu conducerea Departamentului Schengen din Ministerul Administraţiei şi Internelor.