Participarea Companiei Naţionale ”Administraţia Canalelor Navigabile“ (CN ACN) la marile evenimente din domeniul dezvoltării infrastructurii căilor navigabile a continuat în acest an cu Seminarul Internaţional de Navigaţie, desfăşurat în perioada 26-29 mai 2008 la Beijing, China. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Internaţională Permanentă a Congreselor de Navigaţie, la care România este membră. Tematica seminarului a inclus probleme ale amenajărilor pentru navigaţie, care privesc în principal căile navigabile, ecluzele, porturile maritime şi interioare cu şenale de acces şi probleme de protecţia mediului înconjurător. ”Reprezentanţii CN ACN au prezentat avantajele transportului de mărfuri şi pasageri utilizînd căile navigabile româneşti, precum şi oportunităţile de afaceri pentru investitorii străini. Nu în ultimul rînd, delegaţia ACN a prezentat şi o serie de soluţii privind transportul pe căile interioare, şi s-a întîlnit cu conducerea unor autorităţi portuare şi cu investitori interesaţi de relansarea lucrărilor la viitorul Canal Dunăre-Bucureşti“, a declarat directorul general ACN, Ovidiu Sorin Cupşa. Delegaţia română a efectuat în una din zile şi o vizită de lucru la Institutul Naţional pentru Tehnică, Amenajări portuare şi Ape interioare din China şi a rămas impresionată de nivelul ridicat de dezvoltare şi de bazinele de încercări care efectuează studii pe baza cerinţelor beneficiarilor, în ce priveşte infrastructura pe căile navigabile interioare, procesele de lichefiere a pămîntului ş.a. De asemenea, au fost transmise invitaţii către autorităţile chineze portuare pentru a vizita, la rîndul lor, canalele navigabile româneşti.