Delegaţie SUA la MApN

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Delegaţie SUA la MApN

Justiție 31 Ianuarie 2014 / 00:00 558 accesări

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit, ieri, cu generalul Philip M. Breedlove, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), aflat într-o vizită de două zile în România la invitaţia şefului Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă. Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) spun că gen. Breedlove a ţinut să felicite România cu ocazia împlinirii a zece ani de la accederea în NATO şi să mulţumească pentru susţinerea constantă din partea statului român a operaţiilor NATO, precum misiunea ISAF din Afganistan, misiunea KFOR din Kosovo, serviciul de Poliţie Aeriană efectuat în ţările baltice, operaţia Active Endeavour împotriva terorismului sau operaţia Ocean Shield contra pirateriei maritime. Mircea Duşa a transmis, totodată, generalului Breedlove susţinerea României pentru un angajament aliat ferm în Afganistan după anul 2014. Gen. Breedlove a avut, apoi, o întrevedere cu generalul-locotenent Ştefan Dănilă, în cadrul întâlnirii fiind abordate teme precum apărarea antirachetă şi sistemul de apărare antiaeriană al NATO, nevoia de complementaritate a sistemului, stadiul operaţiilor în desfăşurare şi, în special, evoluţia operaţiilor din Afganistan şi viitoarea misiune Resolute Support. Au fost, de asemenea, analizate activităţile ce se vor derula conform planului de implementare a conceptului NATO - Connected Forces Initiative, transformarea structurilor de comandă NATO şi aplicarea conceptului Regional Focus.



12