Litoralul românesc le oferă turiştilor multe posibilităţi de a se distra, atât pe timpul zilei, cât şi seara, chiar şi în zilele în care plaja nu poate fi luată cu asalt din cauza vremii nefavorabile. În astfel de zile, turiştii care refuză să stea în camera de hotel au posibilitatea să viziteze diversele secţii ale Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN): Delfinariul, Acvariul, Planetariul, Microrezervaţia sau Adăpostul de Păsări Exotice. Punctele de mare atracţie pentru turişti continuă să fie şi vara aceasta Delfinariul şi Microrezervaţia. Ieri, când vremea nefavorabilă le-a schimbat planurile celor veniţi la mare, CMSN a înregistrat peste 1.000 de vizitatori care au urmărit spectacolele celor trei vedete ale CMSN - Chen Chen, Ni Ni şi Pei Pei.
Cei care au ajuns la demonstraţiile mamiferelor marine au putut observa progresele pe care le-au făcut delfinii de anul trecut până acum. Cu noile lor giumbuşlucuri, delfinii au stârnit ropote de aplauze din partea celor veniţi să asiste la demonstraţii. „De anul trecut până acum, delfinii au învăţat multe exerciţii noi. Evoluează mai bine de la o lună la alta, ceea ce ne bucură, pe de o parte pentru că sunt dornici să înveţe lucruri noi, iar pe de altă parte, că surprindem în permanenţă publicul cu ceva nou“, a declarat şeful secţiei Delfinariu, Angelica Curlişcă. Dacă în zilele răcoroase delfinii sunt dornici să lucreze, publicul spectator ar trebui să ştie că în zilele ploioase nu se susţin demonstraţii. Şi Microrezervaţia a fost luată cu asalt de turiştii care au căutat o oază de linişte în mijlocul oraşului. Locurile de relaxare şi noutăţile Microdeltei i-au ţinut pe vizitatori „prinşi în mreje” mai bine de două ore.