Unul dintre cele mai recente rapoarte ale Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină (INCDM) \"Grigore Antipa\" din Constanţa trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte numărul delfinilor din Marea Neagră. Specialiştii atenţionează că populaţia de delfini s-a diminuat până la mai puţin de 120.000 de exemplare, toate cele trei specii din România fiind în pericol de dispariţie. În raport se arată că, între anii 1940-1960, în Marea Neagră trăiau aproximativ 2 milioane de delfini, factorii exterminatori fiind braconajul, poluarea, substanţele toxice, reducerea sau dispariţia altor specii de peşti, cu care delfinii se hrănesc, traficul maritim intensificat. Un rău imens a fost făcut în perioada comunistă, când sute de mii de delfini au fost ucişi, fiind consideraţi ”duşmani ai poporului” deoarece se hrăneau cu peştele destinat clasei muncitoare. În prezent, zeci de delfini mor în fiecare an, sufocaţi în plasele braconierilor sau tăiaţi în bucăţi pentru ca trupurile lor, care se ridică la suprafaţa apei şi plutesc, să nu indice locul în care sînt amplasate plasele ilegale. Scafandrii organizaţiilor de protecţie a mediului au descoperit de mai multe ori în plase şi pe fundul apei bucăţi din corpul delfinilor măcelăriţi, acest lucru având loc cu precădere în perioadele de prohibiţie a calcanului, când acţiunile de braconaj devin imposibil de controlat. Mai mult, zgomotele intense (scutere, sonarele folosite de diverse vase maritime etc.) pot fi fatale delfinilor, deoarece interferează cu propriul lor ”sonar”, dezorientându-i, provocându-le chiar surzenie temporară sau permanentă şi cauzându-le, în cele din urmă, eşuarea pe ţărm. Directorul ştiinţific al INCDM \"Grigore Antipa\" din Constanţa, dr. biolog Alexandru Bologa, explică: ”Delfinii ar putea fi corespondenţii noştri din lumea acvatică. Inteligenţa lor este uimitoare, puterea lor de înţelegere o depăşeşte, în multe situaţii, pe cea a oamenilor. Delfinii au un limbaj propriu pe care cercetătorii încă fac eforturi să-l descifreze, complexitatea sunetelor pe care le emit făcînd foarte dificilă o analiză minuţioasă a acestora”. ”Cînd unul dintre ei se îmbolnăveşte sau este rănit, ceilalţi nu îl părăsesc, ci îl înconjoară cu afecţiune, iar dacă acesta nu mai poate ajunge la suprafaţă, este susţinut de ceilalţi pentru a putea să respire. Delfinii dovedesc iubire şi solicitudine nu numai între ei, ci şi în întâlnirile cu noi, oamenii. Nu există mărturii despre vreun delfin care să fi atacat un om fără a fi provocat. Nici o altă specie de animale sălbatice nu se comportă atât de prietenos faţă de oameni. Mai mult, delfinii au grijă de mediul înconjurător, din care îşi iau exact atâta hrană câtă au nevoie; ei nu distrug şi nu omoară inutil alte vieţuitoare. În schimb, noi da”, a adăugat specialistul. În încercarea de repopulare a Mării Negre cu specii aflate acum pe cale de dispariţie, dar şi pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la pericolul ecologic cu care se confruntă Marea Neagră, Institutul ”Grigore Antipa” s-a alăturat iniţiativei agenţiei de comunicare 4 ACE-pr&publicity, de a demara o campanie de informare şi de strângere de fonduri. Obiectivul principal al proiectului ”Mesaje pentru Marea Neagră” este colectarea de fonduri în vederea dotării Institutului ”Grigore Antipa” cu echipamente necesare studierii şi reproducerii în condiţii de laborator a speciilor ameninţate, pentru ca acestea să poată repopula în viitor apele Mării Negre. Cei care doresc să susţină acest proiect, o pot face accesând site-ul www.mesajepentrumare.ro, unde pot afla mai multe despre problemele Mării Negre şi pot cumpăra diverse obiecte promoţionale care se vor transforma în donaţii pentru Institut. În plus, pe site se pot face donaţii direct în contul INCDM “Grigore Antipa” din Constanţa.