Delfinii trec la un nou nivel de dificultate a spectacolelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Delfinii trec la un nou nivel de dificultate a spectacolelor

Justiție 19 Iulie 2010 / 00:00 490 accesări

La numai o lună de la primul spectacol oferit vizitatorilor, cele trei vedete ale Delfinariului Constanţa, delfinii Ni NI, Pei Pei şi Chen Chen, au trecut la o nouă etapă în dresajul şi în demonstraţiile cu care îşi încântă în fiecare zi publicul. După pregătiri asidue, cele trei mamifere au oferit vineri un spectacol de zile mari în faţa unui public numeros, pentru care cele aprox. 1.000 de locuri ale bazinului descoperit au fost insuficiente. Aşa cum ne-am obişnuit deja, vedeta spectacolului, cea care a ridicat publicul în picioare pentru reprezentanţia pe care a avut-o a fost Chen Chen. Să nu înţelegem că Ni Ni şi Pei Pei nu ar şti să execute aceleaşi exerciţii, însă experienţa îşi spune cuvântul, mai ales că Chen Chen are deja peste un an şi jumătate de când a început dresajul, iar colegii săi lucrează cu dresorii de doar jumătate de an. Spectacolul de vineri s-a diferenţiat de cele de până acum prin complexitatea exerciţiilor. Delfinii au cântat, au dansat, au salutat şi au aplaudat odată cu spectatorii. În plus, Chen Chen a executat salturi dificile, stârnind ropote de aplauze din public. Mai mult, unul dintre dresori a intrat în bazin şi s-a jucat cu Chen Chen. Au dansat împreună, iar mamiferul l-a plimbat pe dresor dintr-o parte în alta a bazinului. „Este o nouă etapă în dresajul delfinilor, care se realizează cu sprijinul dresorilor noştri şi experţii chinezi. Încet, încet vom aduce spectacolul la standarde din ce în ce mai înalte, demonstraţiile fiind din ce în ce mai spectaculoase“, a declarat directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Adrian Mânăstireanu. La demonstraţia de vineri au participat reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa şi ai Consulatului Chinei la Constanţa, fără de care proiectul prin care cei trei delfini au ajuns la Constanţa nu ar fi fost posibil. „A fost un spectacol deosebit şi acum putem spune că proiectul nostru de a aduce delfini la Constanţa a fost un succes“, a declarat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.



12