Delfinul Pei-Pei a murit!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Delfinariul din Constanţa şi-a pierdut una dintre vedete Sâmbătă, de Ziua Oceanelor

Delfinul Pei-Pei a murit!

Eveniment 10 Iunie 2013 / 00:00 847 accesări

DECES Din weekendul trecut, Delfinariul Constanţa este mai sărac şi mai trist, deoarece Pei Pei, unul din cei trei delfini aduşi din China pentru a încânta privirile turiştilor şi constănţenilor, a încetat din viaţă. Sâmbătă dimineaţa, chiar de Ziua Oceanelor, la ora 8.00, când au mers să le dea celor trei delfini prima masă, dresorii l-au găsit pe puntea din bazinul de vară. Specialiştii spun că aşa procedează orice delfin care îşi simte sfârşitul aproape. Moartea delfinului i-a luat prin surprindere pe angajaţii Delfinariului, pentru că Pei Pei nu a dat semne că ar suferi de ceva, mai ales că acesta era extrem de bine hrănit. „Nu pot să spun că i-a lipsit ceva. Pei Pei avea parte de cea mai bună hrană şi de cea mai mare atenţie, mai ales că era dominat de cele două femele”, a spus directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN), Adrian Bâlbă. Pe de altă parte, directorul CMSN a spus că, în urmă cu câteva luni, au existat semne că delfinul nu era în cea mai bună formă. „Din acest motiv, au fost făcute numeroase analize, inclusiv de către specialişti străini, dar nu s-a găsit nimic din care să reiasă că ar avea o problemă. Cert este că sistemul lui imunitar a fost mai slab decât al femelelor, iar dintr-o cauză neconfirmată încă de un laborator de diagnostic, o infecţie a reuşit să-l răpună. Se pare că este vorba de o boală infecţioasă, nu neapărat contagioasă, pentru că femelele nu au absolut nimic, ci pur şi simplu o infecţie. De asemenea, se pare că ar fi vorba şi de o problemă la inimă”, a adăugat Bâlbă, care a precizat că rezultatele exacte privind cauza decesului vor fi făcute publice în câteva zile. Directorul CMSN a mai spus că, după ce au fost prelevate toate probele pentru analizele necesare, cadavrul delfinului a fost transportat la Agigea, unde există un incinerator special pentru animale, mamiferul fiind incinerat aşa cum cere legislaţia internaţională.

SPECTACOLUL CONTINUĂ La cei şapte ani ai săi, delfinul Pei Pei era considerat un adolescent, care avea vârsta echivalentă unui om de 17 ani, fiind singurul mascul, dar şi cel mai mic dintre cele trei exemplare aduse de la Beijing în 2010 printr-un efort financiar important al Consiliului Judeţean Constanţa. Lipsa lui Pei Pei nu a rămas neobservată de cele două femele Chen Chen şi Ni Ni, dresorii de la Delfinariu spunând că, în primele două zile de la dispariţie, acestea l-au căutat în permanenţă prin bazin. „Chiar şi în timpul spectacolelor îl căutau. Însă, încet-încet, delfinii rămaşi se vor obişnui, iar lucrurile vor reveni la normal. Se pune problema să-l înlocuim, bineînţeles. Noi vom trece printr-un Consiliu de Administraţie şi un Consiliu Ştiinţific oportunitatea achiziţionării unui alt delfin mascul, având în vedere că în perioada următoare intenţionăm să extindem Delfinariul”, a afirmat Bâlbă, care a adăugat că cei mai afectaţi de dispariţia lui Pei Pei au fost instructorii care au lucrat direct cu delfinul.



12