Recursul lui Giani Deli – Iorga la prelungirea mandatului de arestare preventivă a fost respins de magistraţi. Aceştia au considerat nefondată solicitarea lui Deli – Iorga de a fi eliberat. Deli-Iorga a ajuns în spatele gratiilor pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. Acesta este acuzat că, pe 3 ianuarie, i-a asasinat pe soţii Elena şi Petre Garoafă, părinţii Gabrielei Mitu, în locuinţa lor, situată pe strada Călăraşi din Cernavodă. Oamenii legii spun că Deli-Iorga a fost inclus în cercul de suspecţi după ce actul său de identitate a fost descoperit în poşeta Gabrielei Mitu. După câteva ore de audieri, acesta declara că este autorul dublului asasinat. Tânărul le-a spus procurorilor că, pe data de 3 ianuarie, după ce a plecat de la serviciu, a mers la domiciliul celor două victime, pentru a discuta despre problemele pe care Gabriela şi Bogdan Mitu, cel mai bun prieten al său, le aveau în căsnicie. Era convins că intervenţia părinţilor ar putea să schimbe comportamentul tinerei faţă de Bogdan. La un moment dat, Petre Garoafă l-a rugat pe tânăr să-l ajute să care ceva la subsolul locuinţei. Deli-Iorga le-a spus oamenilor legii că a continuat să-i povestească tatălui Gabrielei despre problemele conjugale ale fiicei sale, fără să-şi dea seama că bătrânul începe să-şi piardă răbdarea. “Suspectul a declarat că, pe parcursul dialogului, Petre Garoafă s-a enervat şi a început să îl înjure şi că bărbatul a apucat un cuţit cu care l-a ameninţat. Suspectul susţine că l-a dezarmat pe Petre Garoafă şi apoi l-a înjunghiat. Zgomotele au fost auzite de Elena Garoafă”, a precizat procurorul de caz. Femeia a pus şi ea mâna pe un cuţit în încercarea de a se apăra de agresorul care urcase şi care, plin de sânge, se îndrepta spre ea. Nu a avut nicio şansă în faţa atacatorului. Anchetatorii spun că Deli-Iorga i-a smuls arma din mână şi a lovit-o de mai multe ori.