Delincvenții sub 14 ani din Constanța nu vor mai scăpa nepedepsiți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vor fi închiși și ei

Delincvenții sub 14 ani din Constanța nu vor mai scăpa nepedepsiți

Administrație 23 August 2017 / 18:01 740 accesări

Ne place să credem sau nu, delincvența juvenilă există pe toate drumurile. Aproape că nu există constănțean care să nu fi fost tâlhărit sau agresat de copii sau adolescenți crescuți într-un mediu în care domnesc infracțiunile. Chiar dacă, de multe ori, cei păgubiți cheamă Poliția în ajutor, nici oamenii legii și nici instanțele nu au ce să le facă delincvenților sub 14 ani, din moment ce ei sunt scutiți de răspunderea penală. Cu toate acestea, specialiștii au atras atenția de mai multe ori asupra faptului că tinerii care comit infracțiuni înainte să împlinească vârsta majoratului au nevoie, mai mult decât orice, de consiliere psihosocială și sprijiin emoțional, servicii de care pot beneficia în cadrul unor centre specializate. Legi care să reglementeze activitatea și existența acestor centre sunt în România (Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, HG nr. 1439/2014 privind serviciile specializate destinate copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal etc.), dar au fost aplicate cu greutate. La nivelul județului Constanța, o strategie privitoare la asistența socială și protecția copilului a fost adoptată abia în 2016. În baza acestui plan este prevăzută deschiderea unui centru destinat reeducării și reintegrării sociale a copiilor care săvârșesc fapte penale, dar nu răspund legal pentru ele. Consilierii județeni vor analiza proiectul privitor la înființarea acestui obiectiv în ședința de vineri, 25 august.

CINE VA INTRA LA REEDUCARE ȘI PENTRU CÂT TIMP

Potrivit proiectului de hotărâre ce va fi supus dezbaterii aleșilor, Centrul de orientare, supraveghere și sprijinire a reintegrării sociale a copilului care a săvârșit fapte penale și nu răspunde penal va funcționa în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. „Necesitatea înființării acestui serviciu are la bază înregistrarea unei creșteri semnificative a numărului de copii care săvârșesc fapte penale, a creșterii gradului de periculozitate a acestor fapte, precum și a faptului că minorii nu răspund penal pentru faptele lor. Serviciul de tip rezidențial este organizat ca centru de plasament având ca scop orientarea, supravegherea și sprijinirea reintegrării sociale a copilului care săvârșește fapte penale și nu răspunde penal, fiind înființat la nivel județean pentru copiii între 8 și 14 ani”, se arată în proiectul de hotărâre. Actul mai prevede că serviciile rezidențiale se vor asigura pentru o perioadă determinată de maximum 6 luni, cu posibilitatea prelungirii până la un an, în scopul derulării programelor de reinserție, consiliere psihosocială și suport emoțional.



12