Demersuri pentru a doua centrală nucleară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Demersuri pentru a doua centrală nucleară

Justiție 23 Iulie 2010 / 00:00 2967 accesări

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a cerut companiei franceze Areva să găsească un amplasament optim pentru a doua centrală nucleară din România, pe care să o şi construiască. „Avem nevoie de expertiza specialiştilor francezi legat de studiul de amplasament. Pe lângă evaluarea pe care am făcut-o noi, avem nevoie să validăm aceste studii în raport cu partenerii francezi, apoi să încercăm să constituim o companie de proiect care să ducă la realizarea pool-ului investiţional pentru cea de-a doua centrală nucleară”, a declarat Videanu. Acesta a explicat că vor fi puse la dispoziţia reprezentanţilor Areva informaţiile preliminare pe care le deţin autorităţile române privind posibilele amplasamente, urmând ca specialiştii francezi să stabilească poziţionarea optimă pentru noua unitate producătoare de energie. Întrebat dacă acest lucru înseamnă, automat, că Areva va fi compania care va construi centrala, ministrul nu a dat un răspuns direct, însă a arătat că România este cea care are nevoie de specialiştii francezi.



12