Demersuri pentru asfaltare integrală a drumurilor comunale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deleni

Demersuri pentru asfaltare integrală a drumurilor comunale

Administrație 19 Iunie 2012 / 00:00 537 accesări

PRIORITĂŢI Printre primarii din judeţ care îşi continuă, după recentele alegeri, munca în fruntea administraţiei locale, începută în urmă cu patru ani, se numără şi primarul comunei Deleni, Marian Dan. El a câştigat al doilea mandat în fruntea locuitorilor din Deleni. Priorităţile sale din acest nou mandat sunt continuarea procedurilor pentru implementarea proiectul integrat derulat prin Măsura 3.2.2. ce vizează reabilitarea infrastructurii din mediul rural, parte a fostului Program Naţional de Dezvoltare Rurală şi reabilitarea căminelor culturale din Petroşani şi Pietreni cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). „Mi-am propus asfaltarea integrală a străzilor din Deleni. În total vom avea de lucru pe 26 de kilometri de drum în întreaga comună. 16 kilometri sunt deja cuprinşi în proiectul derulat prin Măsura 3.2.2. pentru asfaltare. Restul de kilometri îi vom asfalta cu bani de la bugetul local şi cu sprijinul CJC”, a declarat primarul din Deleni. Un alt obiectiv al lui Marian Dan este să sprijine crescătorii de animale din comună să acceseze fonduri europene şi să-şi înfiinţeze ferme agricole. „Locuitorii din comună care au animale pot beneficia de sprijin financiar de la Uniunea Europeană (UE). Există proiecte europene pentru înfiinţarea fermelor agricole. Eu o să ajut oamenii care doresc să beneficieze de bani de la UE pentru a-şi putea derula activitatea agricolă”, a mai spus primarul.

NEVOIE DE LOCURI DE MUNCĂ Înfiinţarea unor parcuri eoliene este un alt obiectiv al primarului din Deleni. El spune că este în discuţii cu mai multe firme care şi-au propus să ridice turbine eoliene în comună. Investiţiile care urmează să se realizeze în Deleni înseamnă şi crearea unor locuri de muncă pentru oamenii din comună. „Avem nevoie de locuri de muncă. Viitoarele parcuri eoliene sunt investiţii care vor ajuta oamenii să se angajeze şi să se descurce mai bine din punct de vedere financiar”, a declarat edilul.



12