După ce a părut că îşi revine cu greu în urma deciziei de a se despărţi de soţul său Ashton Kutcher şi a petrecut o vreme într-o clinică de reabilitare, după grave probleme legate de bulimie şi depresie, Demi Moore dă primul semn că începe să îşi revină. Vedeta de 50 de ani a depus, în sfârşit, propriile acte de divorţ, după ce a dat o şansă destrămării amiabile a căsniciei sale cu Ashton Kutcher, în vârstă de 35 de ani. Actriţa s-a săturat de negocierile fără de sfârşit şi este destul de iritată de faptul că mai tânărul său partener încearcă să o cam păcălească, când vine vorba despre împărţirea bunurilor şi valorilor obţinute în timpul căsniciei. Este prima reacţie a frumoasei actriţe de la intentarea divorţului de către Ashton Kutcher, care a părut până acum că va obţine de la viitoarea fostă soţie tot ce îşi doreşte.
În cei şase ani de căsnicie, Demi Moore a câştigat mai puţini bani, fiind implicată cu precădere în proiecte cinematografice independente, în timp ce Ashton Kutcher a fost de-a dreptul promovat de celebra sa soţie, ceea ce i-a adus sume frumoase în conturi. Este evident pentru echipa de avocaţi tocmiţi de Demi Moore că Ashton Kutcher a făcut bani de pe urma soţiei. În prezent, este cel mai bine plătit actor de televiziune, cu un salariu impresionant de 24 de milioane de dolari pe an, pentru rolul din serialul ”Two and a Half Men / Doi bărbaţi şi jumătate”. Actorul a făcut o serie de investiţii în dezvoltarea de tehnologie performantă, susţinând că deocamdată nu a avut cine ştie ce profit. Chiar şi aşa, Demi Moore are dreptul la o parte din bani. Actriţa a schimbat foaia şi l-a angajat pe William Beslow, un avocat stabilit la New York, care a reprezentat-o cu succes şi pe Linda Evangelista în procesul său pentru stabilirea pensiei alimentare pentru fiul său, rezultat dintr-o relaţie pasageră cu Francois-Henri Pinault. Ashton Kutcher a ştiut însă de la început ce vrea şi a angajat-o pe Laura Wasser, din Los Angeles, care în trecut a vegheat la respectarea intereselor lui Britney Spears, Kim Kardashian şi Angelina Jolie.
Demi Moore are mari şanse să obţină la divorţ cam tot ce îşi doreşte, pentru că mariajul său s-a dus pe apa sâmbetei după infidelitatea dovedită public a lui Ashton Kutcher, dat de gol tocmai de stripteuza cu care a avut o aventură chiar în ziua aniversării celor şase ani de căsnicie. Până acum, Ashton Kutcher a părut să fie foarte calculat în ceea ce priveşte protejarea averii sale, chiar dacă tărăgănarea divorţului nu este deloc pe placul iubitei sale Mila Kunis, care se simte... cealaltă femeie într-un triunghi conjugal.