Demisia lui Hrebenciuc devine efectivă lunea viitoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Demisia lui Hrebenciuc devine efectivă lunea viitoare

Politică 21 Octombrie 2014 / 11:37 247 accesări

Demisia lui Viorel Hrebenciuc din postul de deputat și, automat, din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților va deveni efectivă lunea viitoare, odată cu anunțul care se va face în acest sens în plenul acestui for legislativ, au precizat surse parlamentare. Sursele citate au arătat că, după anunțul care se va face în plen privind demisia lui Hrebenciuc, conducerea Camerei Deputaților va transmiste DNA o adresă în care va specifica faptul că acesta nu mai deține calitatea de deputat. Viorel Hrebenciuc a declarat, marți, că nu se răzgândește asupra demisiei sale din Parlament, dar că va reveni în legislativ în 2016, el precizând, totodată, că nu pleacă din PSD. ”Este perfect adevărat, am decis să demisionez. Vreau să-mi păstrez demnitatea, aşa cum am avut-o toată viaţa. Şi încă un lucru vă spun, că nu mă răzgândesc, ca să staţi liniştiţi”, le-a spus Hrebenciuc jurnaliştilor, la ieşirea din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. El a spus că nu a vorbit absolut cu nimeni legat de demisie, care este decizia sa personală. ”Este decizia mea personală şi fiecare îşi face viaţa cum crede”, a spus Hrebenciuc.



12